Atenție șoferi! RELEU de amploare. Poliția rutieră în trafic pe DN 2 în opt județe!

Drumul Național (DN) 2 este puntea de legătură între 8 județe, fiind una dintre cele mai tranzitate șosele din județul Neamț. Vineri, în intervalul orar 13:00-17:00, polițiștii rutieri vor acționa, pe această magistrală națională, pentru siguranța traficului și prevenirea evenimentelor rutiere, în toate cele opt județe: Neamț, Bacău, Iași (pe o porțiune scurtă în zona Săbăoani/Moțca), Suceava, Vrancea, Buzău, Ialomița și Ilfov (inclusiv în capitală).

Atenție șoferi! RELEU de amploare. Poliția rutieră în trafic pe DN 2 în opt județe!
Sursă foto: Inspectoratul de Poliție Județean (IPJ) Neamț

„Acțiunea se desfășoară în sistem RELEU, cu participarea structurilor rutiere din toate cele 8 județe traversate de DN 2 și vizează întreaga paletă de abateri de la regimul rutier.
În activități vor fi angrenați polițiști rutieri din cadrul Serviciului Rutier Neamț, precum și efective de la toate formațiunile de poliție rutieră de la nivelul Inspectoratului de Poliție Județean Neamț”, precizează inspector principal Ramona Ciofu, purtătorul de cuvânt al IPJ Neamț.

Angela Croitoru

Autor:

Ioana Mărcuțianu
Ioana Mărcuțianuhttps://zch.ro/
Absolventă a Facultății de Științe Politice, Administrative și ale Comunicării, specializarea jurnalism, din cadrul Universității Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca. Privește jurnalismul ca pe un câine de pază al democrației.

Ultima ora