Prinși cu improvizații pentru furat curent

Doi bărbați din Neamț s-au ales cu dosare penale, și riscă amenzi sau pedepse cu închisoarea, după ce-au fost prinși că aveau improvizații la instalații electrice din locuințe, special pentru a fura curent.

Primul dosar penal a fost întocmit în ziua de 26 ianuarie, pe numele unui bărbat de 54 de ani, din Urecheni. Polițiștii au fost sesizați de către reprezentanții societății furnizoare, au făcut control și au descoperit improvizația din podul locuinței, făcută pentru a ”ocoli” contorul.

În ziua de 30 ianuarie, polițiștii de la Secţia Rurală Ştefan cel Mare au fost sesizaţi, la rându-le, despre faptul că a fost identificat un branșament ilegal la rețea, la o locuință din Tupilați.

Prinși cu improvizații pentru furat curent„În ambele cazuri, prejudiciul creat urmează a fi stabilit de societatea de furnizarea a energiei electrice, iar polițiștii au întocmit dosare penale pentru săvârșirea infracțiunii de furt de energie electrică. Reamintim faptul că, în conformitate cu articolul 92 din Legea 123/2012 privind energia electrică și gazele naturale, deteriorarea, modificarea fără drept sau blocarea funcţionării echipamentului de măsurare a energiei electrice livrate ori modificarea fără drept a componentelor instalaţiilor energetice constituie infracţiune şi se pedepseşte cu închisoare de la 3 luni la 2 ani sau cu amendă, iar executarea sau folosirea de instalaţii clandestine în scopul racordării directe la reţea sau pentru ocolirea echipamentelor de măsurare se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 3 ani sau cu amendă”, a precizat inspectorul Elena Bulgărea, purtătorul de cuvânt al Poliției Neamț.

Dincolo de furtul în sine, orice intervenție neautorizată la instalația electrică poate avea consecințe grave. (C.M.)

Autor:

Vlad Bălănescuhttp://www.zch.ro
Vlad Bălănescu este administratorul și redactorul șef al site-ului zch.ro. Este doctor în economie și se ocupă în principal de redactarea de materiale din acest domeniu dar și de analize de natură politică, educațională sau administrativă. De mai mult de șase ani scrie pentru site-urile www.mesagerulneamt.ro și www.zch.ro și săptămânalul Mesagerul de Neamț.

Ultima ora

Suceava. Autoturisme confiscate după organizarea unor tombole ilegale

Două autoturisme în valoare de aproximativ 21.000 de euro...

FOTO. Accident la Horia – 2 copii au fost răniți.

Actualizare: Accidentul s-a petrecut pe E85 în localitatea Horia...