FOTO-VIDEO Muncitor prins sub un mal de pământ la Negrești

În urmă cu aproximativ jumătate de oră, un bărbat a fost prins sub un mal de pământ, în timp ce lucra la rețeaua de canalizare, în Negrești, Neamț.

ISU Neamț a trimis la fața locului echipaje și, din primele informații, se pare că bărbatul a avut foarte mult noroc, este conștient și nu este grav rănit.

ACTUALIZARE

Bărbatul a fost surprins într-un șanț adânc de peste 3 metri. Pentru a fi eliberat, s-a săpat cu două excavatoare simultan. La ora 15.30, era aproape scos din pământ, mai urma să-i fie eliberat un picior. Era conștient și colabora cu medicii de pe SMURD. La locul accidentului, s-au dus și reprezentanți ai ITM Neamț, și polițiști, inclusiv criminaliști, care urmează să stabilească în ce condiții s-a surpat malul și dacă s-au respectat condițiile de protecție a muncii.

VIDEO

Autor:

Vlad Bălănescuhttp://www.zch.ro
Vlad Bălănescu este administratorul și redactorul șef al site-ului zch.ro. Este doctor în economie și se ocupă în principal de redactarea de materiale din acest domeniu dar și de analize de natură politică, educațională sau administrativă. De mai mult de șase ani scrie pentru site-urile www.mesagerulneamt.ro și www.zch.ro și săptămânalul Mesagerul de Neamț.

Ultima ora