La Colegiul Tehnic ”Ion Creangă” din Târgu-Neamț, rezultatele provizorii ale concursului pentru ocuparea funcțiilor de directori de școli arată, după ziua de vineri, 28 octombrie, un clasament ce nu pare bătut în cuie. Astfel, pentru postul de director-prim, cei doi candidați (Gheorghe Apetrei și Gheorghe Sauciuc) sunt despărțiți de 0,5 puncte. Rezultat în favoarea actualului director, Gheorghe Apetrei. Contracandidatul Sauciuc, pentru a se asigura că evaluarea se desfășoară în condiții normale, a cerut și a primit în comisia sa de evaluare reprezentanți ai Ministerul Educației. Cu toate acestea, Sauciuc, chiar dacă la evaluarea CV-ului a avut punctaj maxim (50 de puncte – n.red), a pierdut avansul avut față de Apetrei fix la ultima probă. Acolo, Apetrei a avut un interviu, potrivit comisiei care l-a evaluat, de nota 10 (adică 50 de puncte), iar Sauciuc a primit numai 46 de puncte. Așadar, la o distanță de doar 0,5 puncte, Sauciuc pierde, înainte de perioada contestațiilor, duelul cu Apetrei. Potrivit metodologiei de concurs, urmează o perioadă de contestații, însă este greu de crezut că Sauciuc va mai primi ceva în plus, în cazul în care va depune contestație, mai ales că, de față, la evaluarea sa au fost și reprezentanți ai Ministerului. Cum interviul lui Apetrei nu poate fi contestat de Sauciuc, se pare că, în mare parte, se știe numele șefului colegiului. De cealaltă parte, la aceeași școală, directori adjuncți vor fi profesoarele: Adriana Timofte și Mihaela Toma. La Școala Gimnazială ”Vasile Alecsandri” Roman, singurul candidat care a optat pentru postul de director adjunct (Nicoleta Nastasă) a fost respins, după evaluarea CV-ului, iar postul de director-prim a fost câștigat la o „distanță” de 0,25 puncte, de Roxana Gabriela Pătrăuceanu (Maria Campău – contracandidat). În aceeași zi, și-au mai aflat directorii următoarele școli: Liceul Tehnologic ”Ion Creangă” Pipirig (director – Elisabeta Gramadă; director adjunct – Cristian Vatamanu); Școala Gimnazială ”Vlad Dănulescu” (director – Bogdan Vasile Huci); Școala Gimnazială Păstrăveni (director Elena Perța). (Marian TEODOROF)

Directori de școli câștigători la mustață
Autor:
Categorii
- Acesti oameni care ne conduc
- ACTUALITATE
- ADMINISTRAȚIE
- Administrație Bacău
- Administrație Botoșani
- Administrație Iași
- Administrație Neamț
- Administrație Suceava
- Administrație Vaslui
- ADVERTORIAL
- AGRICULTURA
- Agricultură Bacău
- Agricultură Botoşani
- Agricultură Iaşi
- Agricultură Neamţ
- Agricultură Suceava
- Agricultură Vaslui
- Alegeri locale 2024
- Alegeri parlamentare 2016
- BACĂU
- BOTOȘANI
- COMUNICATE PRESĂ
- CULTURA
- Cultură Bacău
- Cultura Botoșani
- Cultura Iași
- Cultura Neamt
- Cultura Suceava
- Cultura Vaslui
- Economic Bacău
- Economic Botoșani
- Economic Iași
- Economic Neamț
- Economic Suceava
- Economic Vaslui
- ECONOMIE
- EDITORIAL
- EDUCATIE
- Educaţie Bacău
- Educaţie Botoşani
- Educaţie Iaşi
- Educaţie Neamţ
- Educaţie Suceava
- Educaţie Vaslui
- EVENIMENT
- FAPT DIVERS
- Featured
- Felicitari
- IAȘI
- INFRACȚIONAL
- Infracțional Bacău
- Infracțional Botoșani
- Infracțional Iași
- Infracțional Neamț
- Infracţional Suceava
- Infracțional Vaslui
- Interviu
- JUSTIŢIE
- Justiţie Bacău
- Justiţie Botoşani
- Justiţie Iaşi
- Justiţie Neamţ
- Justiţie Suceava
- Justiţie Vaslui
- NEAMȚ
- OPINII
- Pensiuni in Neamț
- POLITICA
- Politica Bacau
- Politică Botoșani
- Politica Iași
- Politica Neamț
- Politica Suceava
- Politica Vaslui
- RELIGIE
- Religie Bacău
- Religie Botoşani
- Religie Iaşi
- Religie Neamţ
- Religie Suceava
- Religie Vaslui
- SANATATE
- Sănătate Bacău
- Sănătate Botoşani
- Sănătate Iaşi
- Sănătate Neamţ
- Sănătate Suceava
- Sănătate Vaslui
- SOCIAL
- Social Bacau
- Social Botoșani
- Social Iași
- Social Neamț
- Social Suceava
- Social Vaslui
- SPORT
- Sport Bacău
- Sport Botoșani
- Sport Iași
- Sport Neamț
Mai mult


