NEAMŢ: 74 de poliţişti păzesc Bacalaureatul

politie masini 02În perioada 13 iunie – 8 iulie, pe durata examenului de Bacalaureat, conducerea IPJ Neamţ a dispus ca 74 de poliţişti să acţioneze zilnic, suplimentar faţă de dispozitivele curente din teren.

„Pentru prevenirea evenimentelor negative şi asigurarea desfăşurării în condiţii de linişte şi siguranţă a examenelor, la nivelul IPJ Neamț au fost dispuse măsuri de suplimentare a dispozitivului, care acționează pentru liniștea și siguranța comunității”, a precizat subinspectorul Elena Bulgărea, purtătorul de cuvânt al Poliţiei Neamţ.

„Din totalul efectivelor suplimentare, care asigură măsurile de ordine în zona unităţilor de învăţământ, 42 de poliţişti sunt de la structurile de ordine publică, iar 7 sunt poliţişti de la rutieră, restul fiind de la alte structuri ale IPJ Neamț”.

Echipajele din teren au ca misiune depistarea şi sancţionarea celor care „prin comportamentul sau activităţile pe care le desfăşoară afectează climatul de siguranţă publică”. Cele 14 centre de examinare din judeţ au fost incluse în itinerariile de patrulare, iar poliţiştii rutieri vor acţiona pentru fluidizarea traficului rutier şi prevenirea accidentelor. (C.M.)

Autor:

Vlad Bălănescuhttp://www.zch.ro
Vlad Bălănescu este administratorul și redactorul șef al site-ului zch.ro. Este doctor în economie și se ocupă în principal de redactarea de materiale din acest domeniu dar și de analize de natură politică, educațională sau administrativă. De mai mult de șase ani scrie pentru site-urile www.mesagerulneamt.ro și www.zch.ro și săptămânalul Mesagerul de Neamț.

Ultima ora

Vaslui. Accident cu un rănit pe strada Decebal

Un eveniment rutier soldat cu rănirea unei persoane a...

Suceava. Incendiu devastator la Neagra

Un puternic incendiu a afectat locuința unui bărbat din...

Botoșani. Tragedie în comuna Ripiceni – un bărbat a murit carbonizat

Un bărbat de 77 de ani, din localitatea Ripiceni,...