100.000 de lei din banii județului pentru acoperișul unei biserici

cj neamt plenConsilierii județeni din Neamț vor decide, pe 18 mai, dacă aprobă sau nu un proiect de hotărâre care prevede finanțarea cu 100.000 de lei a Parohiei Siliștea 1 din comuna Români, bani ce vor fi folosiți pentru reabilitarea acoperișului bisericii cu hramul „Sfânta Treime”. Finanțarea a fost solicitată, printr-o adresă înaintată către Consiliul Județean Neamț, de Arhiepiscopia Romanului și Bacăului. „Această sumă va fi alocată în tranșe, prima tranșă fiind de 30% din sumă, iar următoarele tranșe se acordă la cererea unității de cult sub condiția justificării sumei primite anterior, în conformitate cu prevederile art. 15 și art. 16 din Hotărârea Guvernului nr. 1470/2002, republicată”, a specificat inițiatoarea proiectului, Emilia Arcan, în expunerea de motive anexată respectivului proiect de hotărâre de consiliu județean. (Andreea AMARIEI)

Autor:

Vlad Bălănescuhttp://www.zch.ro
Vlad Bălănescu este administratorul și redactorul șef al site-ului zch.ro. Este doctor în economie și se ocupă în principal de redactarea de materiale din acest domeniu dar și de analize de natură politică, educațională sau administrativă. De mai mult de șase ani scrie pentru site-urile www.mesagerulneamt.ro și www.zch.ro și săptămânalul Mesagerul de Neamț.

Ultima ora

Crucea Roșie Română – 150 de ani de existență!

Sâmbătă, 4 iulie 2026, se împlinește un secol și...

Bărbat și-a pierdut viața după ce un copac a căzut peste el

Actualizare: Potrivit căpitan Irina Popa, din păcate, manevrele de...

Botoșani. Trei persoane au ajuns la spital după o coliziune la Vorona Mare

Un accident rutier produs pe raza localității Vorona Mare,...

Cod galben de vânt în Neamț, Bacău, Iași și Vaslui

Meteorologii Administrației Naționale (ANM) au emis în această dimineață...

FOTO. Sfânta Olimpiada de la Farcașa comemorată la Biserica Parohiei din localitate

Astăzi, 4 iulie, la biserica Parohiei Farcaşa din judeţul...

Alertă FBI: Campanie de phishing care vizează utilizatori Signal, WhatsApp și Telegram

Directoratul Național de Securitate Cibernetică (DNSC) anunță că FBI...