Crima de la Bahna: unul dintre suspecţi va fi eliberat!

tribunal neamt 03Tarzan Lupu (31 de ani) din Izvoare, Bahna, arestat acum o săptămână împreună cu fratele său Octavian /26 de ani), pentru uciderea unui consătean, va fi eliberat în această seară (25 aprilie). Decizia de a-l pune în libertate a fost luată de Tribunalul Neamţ, la cererea Parchetului Judeţean. După administrarea tuturor probelor, procurorii au ajuns la concluzia că Tarzan Lupu nu a participat la faptă, ci doar a asistat, el fiind la fel de beat ca fratele său, care a dat cu cuţitul. Prin urmare Parchetul a cerut instanţei înlocuirea arestului preventiv cu măsura controlului judiciar, însă judecătorii n-au fost de acord şi au hotărât ca Tarzan Lupu să fie eliberat fără nicio altă restricţie. În această seară, la ora 22, expiră termenul în care decizia instanţei ar fi putut fi atacată, iar Tarzan Lupu va fi pus în libertate.

El şi fratele său au fost acuzaţi, iniţial, că au atacat un consătean de 45 de ani care se întorcea acasă, cu căruţa, duminică, 17 aprilie. Omul a fost înjunghiat de mai multe ori într-un picior, fără niciun motiv, şi a murit câteva minute mai târziu, din cauza hemoragiei masive. Ambii fraţi au fost prinşi, cu ajutorul mascaţilor, şi au primit mandate de arestare. Cum Tarzan Lupu are antecedente tot pentru că a înjunghiat un om (care a avut noroc şi a scăpat cu viaţă), n-au fost multe dubii cu privire la abilitatea sa de a da cu cuţitul. Ulterior, însă, s-a dovedit că nu el e criminalul, ci doar fratele său, care până acum nu s-a ocupat decât cu furturi. Oricum fraţii Lupu sunt temuţi în comunitate şi eliberarea lui Tarzan, chiar dacă este nevinovat de data asta, nu va fi primită cu bucurie de săteni. Oamenii din Izvoare sunt obişnuiţi să nu le iasă în cale celor din familia Lupu, mai ales dacă sunt băuţi şi puşi pe scandal.

C.M.

Autor:

Vlad Bălănescuhttp://www.zch.ro
Vlad Bălănescu este administratorul și redactorul șef al site-ului zch.ro. Este doctor în economie și se ocupă în principal de redactarea de materiale din acest domeniu dar și de analize de natură politică, educațională sau administrativă. De mai mult de șase ani scrie pentru site-urile www.mesagerulneamt.ro și www.zch.ro și săptămânalul Mesagerul de Neamț.

Ultima ora

Arhitecții din Bacău și Neamț trec la „next level”: vot online și presiune pe administrații pentru orașe mai coerente

Filiala Teritorială Bacău–Neamț a Ordinului Arhitecților din România a...

Ziua Independenței Naționale a României marcată la Piatra Neamț

Militarii garnizoanei Piatra Neamț organizează ceremonia militară cu prilejul...

Vaslui. Trei persoane au ajuns la spital după impactul dintre două autoturisme

Trei persoane au fost transportate la spital în urma...

Nouă metodă de înșelăciune online în numele Ghișeul.ro

O nouă metodă de înșelăciune online face victime în...

Ziua Independenței Naționale a României marcată la Piatra Neamț

Militarii garnizoanei Piatra Neamț organizează ceremonia militară cu prilejul...

Nouă metodă de înșelăciune online în numele Ghișeul.ro

O nouă metodă de înșelăciune online face victime în...

FOTO. Bacău. Accident cu 4 răniți

Un accident grav, în care au fost implicate 2...

Incendiu la o pensiune din Tarcău

Un incendiu a izbucnit, vineri după-amiază, 8 mai, la...

Reforma care taie din pix: primăriile din România, între ordonanță și „clarificări”

Reforma administrației locale promovată de Guvernul Bolojan începe să...