„Fața” Colegiului Medicilor Neamț, după alegeri

koszeghi (7)Alegerile pentru structurile de conducere ale Colegiul Medicilor Neamț (CMN) s-au încheiat, astfel că, pe site-ul instituției, marți, 22 martie, au fost publicate și rezultatele finale. Reamintim că, anul trecut, alegerile au fost invalidate din motive legate de legislație (detalii, aici), iar anul acesta primul tur al alegerilor s-a „soldat” cu mai puțini de două treimi din numărul posibililor alegători, ceea ce a dus la organizarea unui al doilea tur. La al doilea tur, pentru că nu a mai contat numărul de alegători, s-a ales componența Consiliului Județean al Colegiului Medicilor (13 membri și 5 supleanți). Primul în topul votanților a fost dr. Iosif Koszeghi cu 181 de opțiuni, urmat de dr. Daniela Burghelea, cu 176 de voturi. Din membrii Consiliului Județean al CMR s-au ales membrii Biroului Executiv, iar rezultatele sunt următoarele:

Preşedinte – dr. Koszeghi Iosif.
Secretar – dr.  Andriţa  Valeriu
Vicepreşedinte – dr. Arvătescu Dan Gabriel

Vicepreşedinte – dr. Burghelea Daniela
Vicepreşedinte – dr. Constantinescu Suzana

Reprezentant Consiliul Naţional – dr. Covrig Mihaela Carmen

Alegerile s-au derulat în perfectă legalitate, lucru confirmat atât de Comisia de Alegeri, cât și prin faptul că, în urma prezentării mai multor candidaturi, s-a recurs la vot secret. Membrii noii echipe mulțumesc colegilor pentru că i-au ales. Noul Consiliu Județean al Colegiului Medicilor îi asigură pe toți medicii de corectitudinea și sprijinul pe care le pot oferi la nivelul forului profesional”, a declarat dr. Iosif Kosezeghi, fostul și actualul președinte al CMN. (M.T.)

Autor:

Vlad Bălănescuhttp://www.zch.ro
Vlad Bălănescu este administratorul și redactorul șef al site-ului zch.ro. Este doctor în economie și se ocupă în principal de redactarea de materiale din acest domeniu dar și de analize de natură politică, educațională sau administrativă. De mai mult de șase ani scrie pentru site-urile www.mesagerulneamt.ro și www.zch.ro și săptămânalul Mesagerul de Neamț.

Ultima ora

Arhitecții din Bacău și Neamț trec la „next level”: vot online și presiune pe administrații pentru orașe mai coerente

Filiala Teritorială Bacău–Neamț a Ordinului Arhitecților din România a...

Ziua Independenței Naționale a României marcată la Piatra Neamț

Militarii garnizoanei Piatra Neamț organizează ceremonia militară cu prilejul...

Vaslui. Trei persoane au ajuns la spital după impactul dintre două autoturisme

Trei persoane au fost transportate la spital în urma...

Nouă metodă de înșelăciune online în numele Ghișeul.ro

O nouă metodă de înșelăciune online face victime în...

Ziua Independenței Naționale a României marcată la Piatra Neamț

Militarii garnizoanei Piatra Neamț organizează ceremonia militară cu prilejul...

Nouă metodă de înșelăciune online în numele Ghișeul.ro

O nouă metodă de înșelăciune online face victime în...

FOTO. Bacău. Accident cu 4 răniți

Un accident grav, în care au fost implicate 2...

Incendiu la o pensiune din Tarcău

Un incendiu a izbucnit, vineri după-amiază, 8 mai, la...

Reforma care taie din pix: primăriile din România, între ordonanță și „clarificări”

Reforma administrației locale promovată de Guvernul Bolojan începe să...