0:00

Înduioșător-Agamanii de la Apa Serv s-au săturat să fie în atenția presei și a nemțenilor, ZCH NEWS - sursa ta de informațiiSuplimentare surpriză pe ordinea de zi a ședinței ordinare de Consiliu Județean (CJ) Neamț de miercuri, 23 martie – reducerea numărului de membri în Adunarea Generală a Acționarilor (AGA) la Apa Serv și Troleibuzul, cele două societăți ale CJ-ului.

Inițial, președintele legislativului nemțean, Emilia Arcan, propusese, prin amendament, diminuarea numărului de agamani de la 11 la 5 la ambele societăți, dar consilierul PSD Dan Constantin a sărit spunând că social-democrații propun reducerea nu la 5, ci la 3 la societatea Apa Serv, invocând „multiplele semnale din presă”, deși, după cum l-a corectat președintele Emilia Arcan, semnalele n-au fost numai de la presă.

Atunci a întrebat și vicepreședintele Daniel Vasiliu Macovei: „Nu mai bine o desființăm de tot?”. Numai că nu, nu se poate legal, după cum i-au explicat colegii din CJ.

La final, așa a și fost votat: 5 agamani la Troleibuzul și doar 3 la Apa Serv, ca să se bucure domnul Constantin că i-a fost îndeplinită dorința, doar că, ceea ce n-a făcut domnul Constantin, dar au făcut alți patru colegi din CJ, a fost să dea un exemplu și să fie primul care-și anunță demisia.

Un al doilea motiv de bucurie al domnului Constantin datorită acestei ședințe ar trebui să fie declarația liberalului Cristian Tapalagă: „Este pentru prima dată când sunt pe aceeași lungime de undă cu domnul Dan Constantin. Chiar eu voiam să propun acest amendament. Înseamnă că s-a suflat prin perete. Și, dacă tot s-a propus, eu mai am o sugestie – să fie un consilier de la PSD, unul de la PNL și altul de la celelalte formațiuni politice”.

Pe un ton categoric, Miron Radu Tudorel a spus că dumnealui nu ține cont de ceea ce s-a scris în presă, în schimb vrea ca agamanii care mai rămân la Apa Serv să reducă și numărul membrilor din Consiliul de Administrație la numărul minim permis de lege – 5, „nu 3, așa cum s-a scris în presă, care e în afara legii. Toți să fie neexecutivi, maxim unul executiv”.

*Neculai Pușcașu, sătul să fie arătat cu degetul

Odată cu anunțarea amendamentului, consilierul județean Neculai Pușcașu a anunțat că a demisionat deja din AGA Apa Serv în această dimineață, gestul său fiind urmat și de colegii din CJ Neamț: Bogdan Onu, Vasile Nica și Vasile Murariu, cel din urmă spunând că avaria care a lăsat mare parte din oraș fără apă atâtea zile a lovit în siguranța cetățenilor, motiv pentru care s-a decis să demisioneze.

„E un proverb românesc: <Ultimul venit trebuie să plece primul!>. Eu am fost ultimul venit la Apa Serv, cu dorința de a-mi exprima experiența, bunăvoința și tot ce s-a dorit acolo și cred că am făcut ceva în alea două-trei luni de zile. Declar deschis că nu m-am dus pentru sinecuri, pentru bani, așa cum am fost plefturit de unele mijloace de comunicare cu populația județului. De aceea, vă rog să luați act deschis că dimineață eu mi-am dat demisia de la Apa Serv, mai ales că acolo climatul este total nefavorabil între conducerea companiei, CA și AGA. (…) Mulțumesc și eu, asemeni domnului Lupu, că mi s-a făcut propagandă, că de vreo trei-patru ori am fost dat în poză”, a spus consilierul Neculai Pușcașu.

Acesta a insistat că trebuie să se înțeleagă că Apa Serv e companie a județului Neamț, spunând că, de foarte multe ori, se înțelege că ar fi societatea comercială a unui privat. Și i-a sfătuit pe colegii din CJ Neamț: „Să nu ne luăm privirea de pe acea societate. Este o spaimă creată, indusă și impusă conducerii de acolo și opiniei publice că noi, agamanii, că din agamani nu ne-au mai scos, că noi am fost puși să luăm capul ăluia sau celuilalt”.

În final, i-a anunțat pe cei din sală că demisia e „o notă de bun simț”. În general o fi, dar demisia de onoare să dă la timp, nu când vine la presiunea mediatică, pe care au tot invocat-o consilierii în ședința din 23 martie.

Andreea AMARIEI

 

 

 

 

 

 

 

 

Articolul precedent„Fața” Colegiului Medicilor Neamț, după alegeri
Articolul următorParlamentarii din Moldova îi cer primului ministru întâlnire de urgență
Stiri din Neamt, Bacau, Suceava, Iasi, Botosani, Vaslui. Primul ziar regional din regiunea Nord Est.