Casa de copii de la Dobreni nu avea autorizaţie PSI

incendiu dobreni (11)Casa de copii de la Dobreni nu avea autorizaţie PSI eliberată de ISU Neamţ. Şi asta pentru că, în ultimii ani, administratorul a declarat, permanent, că are sub 20 de copii în îngrijire.

„În 1999, administratorul a cerut un punct de vedere de la Grupul de pompieri «Petrodava» şi i s-a răspuns că legea de la vremea aceea nu prevede obligaţia de obţinere a autorizaţiei PSI”, a declarat lt. Andrei Grancea, purtătorul de cuvânt al ISU Neamţ. „În 2012, administratorul a revenit cu o altă solicitare, dar pentru că nu fuseseră modificate spaţiile, iar numărul de copii era iarăşi sub limita de 20, prevăzută de lege, i s-a dat acelaşi răspuns. Cu ocazia incendiului s-a dovedit însă că erau 21 de copii acolo, aşa încât administratorul va fi înştiinţat în zilele următoare că trebuie să obţină autorizaţie”.

Casa de copii de la Dobreni, care se numeşte Casa Ray, aparţine Fundaţiei Bethesda Maranata şi se află în relaţii de colaborare cu Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Neamţ.

„Noi colaborăm cu mai multe fundaţii şi monitorizăm aceşti copii, iar fundaţiile care îi au în grijă sunt evaluate o dată pe trimestru”, a declarat Magda Vasilache, purtătorul de cuvânt al DGASPC Neamţ. „Noi ştim exact câţi copii sunt la o anumită fundaţie într-un anumit moment, însă acel copil în plus putea să fie dintr-un plasament în regim de urgenţă. Copiii ajung în astfel de instituţii în virtutea unei decizii a comisiei de protecţia copilului, atunci când există acordul părinţilor, sau ca urmare a unei hotărâri judecătoreşti, atunci când nu există acordul părinţilor. În instanţă, de regulă, durează un pic mai mult, iar până se pronunţă judecătorul, pentru copil se ia o formă de ocrotire şi este plasat în regim de urgenţă undeva. Probabil aşa s-a întâmplat şi aici de era un copil în plus”.

Până la urmă, important este că niciunul dintre cei 21 de asistaţi, cu vârste de la 5 la 22 de ani, n-a păţit nimic şi au, în continuare, unde locui. Însă n-ar fi rău dacă administratorul ar găsi soluţii mai sigure când va reconstrui anexele care au ars acum. Pentru că învecinarea dintre grajdul cu podul plin de furaje, fânăria umplută şi ea la refuz şi magaziile cu tot felul de obiecte uşor inflamabile s-a dovedit o cale sigură de propagare a focului.

C. MIRCEA

Autor:

Vlad Bălănescuhttp://www.zch.ro
Vlad Bălănescu este administratorul și redactorul șef al site-ului zch.ro. Este doctor în economie și se ocupă în principal de redactarea de materiale din acest domeniu dar și de analize de natură politică, educațională sau administrativă. De mai mult de șase ani scrie pentru site-urile www.mesagerulneamt.ro și www.zch.ro și săptămânalul Mesagerul de Neamț.

Ultima ora

Mașină de 70 000 de euro, furată din Spania, descoperită de polițiști în Neamț

Un autoturism în valoare de aproximativ 70 000 de...

Bărbat găsit mort pe marginea unui șanț, în Gârcina

Un bărbat în vârstă de 54 de ani a...

ISU Neamț, pe podium la Competiția Națională de Descarcerare și Prim Ajutor

Salvatorii din cadrul ISU Neamț au urcat pe podium...

Botoșani. Șapte tineri arestați pentru trafic cu canabis și cristal! Își racolau clienții pe internet.

Polițiștii Serviciului de Combatere a Criminalității Organizate Botoșani, împreună...

Neamț. Urmărit internațional, un dealer de cocaină britanic, a fost depistat la Roman!

Joi,14 mai 2026, în urma activităților operative, polițiștii Direcției...