Angajaţii de la Paşapoarte au dat în judecată Instituţia Prefectului

pasapoarte_resizeToţi cei 14 angajaţi ai Serviciului Public Comunitar pentru Eliberarea şi Evidenţa Paşapoartelor Neamţ au început anul 2016 cu o acţiune în instanţă împotriva Instituţiei Prefectului şi a Ministerului Afacerilor Interne (ordonatorul principal de credite). Procesul se va judeca la Secţia a II-a Civilă de Contencios Administrativ şi Fiscal a Tribunalului Neamţ, însă deocamdată nu a fost stabilit primul termen. Nemulţumirea angajaţilor de la Serviciul Paşapoarte este legată de voucherele de vacanţă. „Noi considerăm că nu ni se acordă nişte bani la care avem dreptul prin lege, în limita a 6 salarii minime brute, şi de vreme ce nu beneficiem de aceste drepturi am decis să ne adresăm instanţei”, a declarat comisarul Constantin Roman, şeful Serviciului Paşapoarte Neamţ. „Judecătorii vor decide dacă avem dreptate şi vor pronunţa hotărârea în consecinţă. Oricum, din 2012 încoace noi n-am primit nici tichete, nici vouchere de vacanţă”. Conform declaraţiei de avere pe anul 2014, comisarul Constantin Roman a avut un venit anual din salariu de 56.697 de lei, însă există subordonaţi de-ai săi, cu statut de funcţionari publici, care au un câştig anual de 21.000 de lei. Şi datorii în bănci. Aşa că le este greu să mai pună un ban deoparte pentru un concediu măcar o dată la doi, trei ani. (C. MIRCEA)

Autor:

Vlad Bălănescuhttp://www.zch.ro
Vlad Bălănescu este administratorul și redactorul șef al site-ului zch.ro. Este doctor în economie și se ocupă în principal de redactarea de materiale din acest domeniu dar și de analize de natură politică, educațională sau administrativă. De mai mult de șase ani scrie pentru site-urile www.mesagerulneamt.ro și www.zch.ro și săptămânalul Mesagerul de Neamț.

Ultima ora

Crucea Roșie Română – 150 de ani de existență!

Sâmbătă, 4 iulie 2026, se împlinește un secol și...

Bărbat și-a pierdut viața după ce un copac a căzut peste el

Actualizare: Potrivit căpitan Irina Popa, din păcate, manevrele de...

Botoșani. Trei persoane au ajuns la spital după o coliziune la Vorona Mare

Un accident rutier produs pe raza localității Vorona Mare,...

Cod galben de vânt în Neamț, Bacău, Iași și Vaslui

Meteorologii Administrației Naționale (ANM) au emis în această dimineață...

FOTO. Sfânta Olimpiada de la Farcașa comemorată la Biserica Parohiei din localitate

Astăzi, 4 iulie, la biserica Parohiei Farcaşa din judeţul...

Alertă FBI: Campanie de phishing care vizează utilizatori Signal, WhatsApp și Telegram

Directoratul Național de Securitate Cibernetică (DNSC) anunță că FBI...