Incendiu la casa lui… Dorel!

incendiu casa noapteaMilitarii Detașamentului de Pompieri Vatra Dornei au intervenit, sâmbătă (10 octombrie), cu trei autospeciale pentru localizarea și lichidarea unui incendiu izbucnit la o locuință particulară, aparținând lui Dorel M., din satul Cozănești, comuna Dorna Arini, se precizează într-un comunicat de presă al ISU Suceava.

Inițial, pe apelul de urgență 112, a fost anunțat că arde o pensiune turistică, însă obiectivul se afla în imediata apropiere a locuinței afectate, în aceeași curte.

„La sosirea pompierilor militari, ardea astereala acoperișului casei, construit din lemn, cu învelitoare din tablă), existând pericolul de propagare la întreaga construcție P+1+M, din lemn, cu o suprafață de 180 de metri pătrați. Incendiul a fost lichidat la ora 19:58 și au ars aproximativ 20 de metri pătrați de astereală. S-au degradat tavanul din rigips al unei camere de la mansardă și 20 de metri pătrați de izolație din vată minerală. Cauza probabilă de izbucnire a incendiului a fost jarul (sau scânteile) provenit din coșul de fum deteriorat. Din fericire, nu s-au înregistrat victime, iar pompierii au salvat locuința proprietarului”, a declarat plt.adj. Alin Găleată, purtător de cuvânt ISU Suceava. (ZCH NEWS)

Autor:

Vlad Bălănescuhttp://www.zch.ro
Vlad Bălănescu este administratorul și redactorul șef al site-ului zch.ro. Este doctor în economie și se ocupă în principal de redactarea de materiale din acest domeniu dar și de analize de natură politică, educațională sau administrativă. De mai mult de șase ani scrie pentru site-urile www.mesagerulneamt.ro și www.zch.ro și săptămânalul Mesagerul de Neamț.

Ultima ora

FOTO. 30 ani de rugby feminin în România și județul Neamț

Prima formaţie de rugby feminin înregistrată oficial în România, Rugby Club Venus RIFIL 1991,  serbează 30 de ani de la înfiinţare. Pe 1 iunie 1996, profesorul Eusebiu Popa, un antrenor dedicat acestui sport, a pus bazele clubului care pe 15 august 1996 a fost afiliat la Federaţia Română de Rugby. Un an mai târziu, era înregistrat primul meci oficial de rugby feminin la Piatra Neamţ. Și astăzi, ”Mâtzele negre”, marca înregistrată, demonstrează că acest sport înseamnă: pasiune, disciplină, respect, solidaritate, integritate, atitudine și imagine.  Din primăvara acestui an, din lotul ”Mâtzelor negre” fac parte și fete din grupa de la Rădăuți. Un nou început!

Bacău. Accident pe E85 – o persoană a fost rănită

Un accident rutier soldat cu rănirea unei persoane a...

Crimă în Piatra Neamț. Victima este un polițist

Actualizare: Un comunicat al IPJ Neamț confirmă că victima...

Militarii nemțeni au participat la exercițiul „PETRODAVA 26”

Militarii Batalionului 634 Infanterie din Piatra-Neamț s-au instruit, timp...