Surpriză în dosarul ”Frauda la Bac”: profesoarele scoase din învățământ, repuse în drepturi de instanță

isj 2014Gabriela Ciubotariu (Şcoala Gimnazială Arhimandrit „Chiriac Nicolau” Vânători Neamţ) şi Cornelia Grigoraş (Şcoala Brusturi), două din cele 3 cadre didactice sancţionate cu desfacerea contractului de muncă după scandalul iscat de frauda de la bacalaureat au câştigat o primă bătălie în „războiul” cu ISJ Neamţ.

Ele s-au adresat Tribunalului Neamţ solicitând atât suspendarea deciziei de concendiere, cât şi contestând decizia de concediere în sine. Prin ordonanţă preşidenţială, magistraţii au decis ca ambele doamne să fie reîncadrate până la soluţionarea dosarelor de fond. Până ce se va ajunge la o hotărâre judecătorească definitivă, ambele cadre didactice îşi vor relua locul la catedră, chiar dacă „generalul” Stan habar nu are unde anume şi când.

„Nu cunosc pașii procedurali care trebuie urmați într-o astfel de situație, dar vom face în așa fel încât această decizie să fie pusă în aplicare”, a precizat prof. Viorel Stan, inspector general școlar al IȘJ Neamț.

Ordonanţa preşidenţială este executorie prin natura ei şi se pune în aplicare de îndată ce a fost pronunţată.

Al treilea profesor care a fost dat afară pe motiv că a pactizat cu elevii care au fraudat bacalaureatul este Marius Adrian Bostoacă, profesoar de sport la Crăcăoani, însă dumnealui nu a contestat decizia de concediere. (C. MIRCEA; M. TEODOROF)

Autor:

Vlad Bălănescuhttp://www.zch.ro
Vlad Bălănescu este administratorul și redactorul șef al site-ului zch.ro. Este doctor în economie și se ocupă în principal de redactarea de materiale din acest domeniu dar și de analize de natură politică, educațională sau administrativă. De mai mult de șase ani scrie pentru site-urile www.mesagerulneamt.ro și www.zch.ro și săptămânalul Mesagerul de Neamț.

Ultima ora

Urs la Piatra Neamț. A fost emis mesaj RO-ALERT

„A fost semnalată prezența unui urs în Piatra Neamț,...

S.C. COMFORMEDIS S.R.L. anunță finalizarea proiectului „Evoluție pas cu pas”, Cod SMIS: 311967

SC COMFORMEDIS SRL, CUI RO27651973, anunță că în luna...

Tânără fără permis, a intrat cu mașina într-un gard la Bălțătești

O tânără în vârstă de 21 de ani din...