859 de nemțeni au depus formularul fiscal 600 în primele două luni ale acestui an. Declarația ce a fost introdusă anul acesta și cuprinde informații despre veniturile realizate pe anul trecut și estimările pe acest an pentru stabilirea contribuțiilor sociale de achitat precede formularul fiscal unic ce tocmai a fost adoptat de guvern.
„Odată cu publicarea în Monitorul Oficial a normativului privind declarația fiscală unică va fi reglementată și situația celor care au depus, până acum, formularul 600. În luna februarie sunt în evidență 229 de persoane care au depus formularul 600, iar pe luna ianuarie sunt 630 de persoane în evidență”, ne-a declarat Cristina Ionescu, purtătorul de cuvânt al Administrației Finanțelor Publice (AFP) Neamț.
O precizare importantă a făcut vineri, 16 martie, Casa de Asigurări de Sănătate (CAS) în ce privește calitatea de asigurat pentru nemțenii care au venituri din activități independente, din drepturi de autor, din chirii, din agricultură, din silvicultură, piscicultură, din asocierea cu persoane juridice, din investiţii şi din alte surse: „Calitatea de asigurat și dreptul la pachetul de servicii medicale de bază se acordă pentru o perioadă de 12 luni calculată de la data depunerii declarației unice, şi încetează dacă nu se depune o nouă declarație până la termenul prevăzut în Codul fiscal pentru perioada următoare”.
Cu alte cuvinte, pentru a fi asigurați în sistemul public de sănătate, nemțenii trebuie să depună noua declarație unică. CNAS mai precizează că pentru anul 2018, nemțenii din aceste categorii sunt asigurați până la data de 15 iulie, termenul până la care trebuie depusă declarația unică ce a fost adoptată.
Nemțenii care nu realizează venituri şi trebuie să achite contribuția la Sănătate devin asigurați pe o perioadă de 12 luni din momentul depunerii declarației unice „indiferent de data depunerii acesteia, calitate care încetează dacă nu se depune o nouă declarație pentru perioada următoare”, potrivit CAS.
O altă noutate privește salariații și se referă la faptul că aceștia sunt asigurați de la momentul angajării și încă 3 luni după ce încetează raportul de muncă, având acces la serviciile medicale în cele trei luni. (C.I.)