S-a ales cu cazier după ce a folosit un card găsit pe stradă

Magistrații din cadrul Tribunalului Neamț s-au pronunțat într-un dosar penal cu acuze de efectuare de operațiuni financiare în mod fraudulos și acces ilegal la un sistem informatic și au aplicat o pedeapsă pentru care s-a dispus suspendarea sub supraveghere. Acuzat a fost un pietrean care a găsit în mod întâmplător, pe stradă, un card bancar și a făcut cumpărături. La instanță a recunoscut acuzele reținute în sarcina sa pentru a beneficia de reducerea pedepsei cu o treime. Instanța de fond a dispus condamnarea bărbatului la 2 ani și 2 luni de închisoare pentru care s-a dispus suspendarea sub supraveghere.Cazier după ce a folosit un card găsit pe stradă

El a fost obligat să presteze 60 de zile de muncă în folosul comunității și trebuie să respecte mai multe obligații, altfel poate ajunge după gratii. Decizia instanței de fond nu este definitivă și poate fi atacată la Curtea de Apel Bacău. Faptele au avut loc pe 20 septembrie anul trecut când un bărbat a mers la una din unitățile bancare din Piatra Neamț și a scos o sumă de bani de la bancomat. Până să ajungă la mașină, a pus telefonul în buzunar moment în care a pierdut cardul. La audieri, acuzatul a relatat cum și el a fost în acea zi la bancomat, iar la ieșire a observat un card bancar pe care l-a luat după ce s-a asigurat că nu mai era nimeni în preajmă. Ulterior a utilizat cardul la diverse tranzacții și și-a achiziționat carburant, odorizant pentru autoturism și alte bunuri.

A făcut cumpărături de câteva sute de lei până când unul din comercianți i-a solicitat introducerea codului PIN astfel că a achitat cu numerar. A precizat că instrumentul de plată nu i-a fost încredințat de victimă și nu a avut consimțământul acesteia pentru a-l folosi. A acoperit paguba de 800 de lei produsă prin cele 11 tranzacții, efectuate în special în stații de carburant.

(G. S.)

Autor:

Ultima ora

Poate te interesează...

Mai mult

    Tragedie în pădurea din Vaduri: un bărbat de 60 de ani, prins sub un copac căzut

    Un bărbat în vârstă de 60 de ani a murit vineri după-amiază în...

    În atenția locuitorilor cu venituri mici ai orașului Bicaz: ajutor financiar pentru plata facturilor la încălzire

    Un comunicat al Primăriei Bicaz informează asupra unui ajutor financiar oferit, în perioada...

    Măsuri pentru prevenirea și combaterea răspândirii rabiei în județul Neamț

    Instituția Prefectului – Județul Neamț informează că, în data de 6 octombrie 2026,...

    Roznov. Incendiu la o bucătărie de vară în zona Calea Tazlăului

    Un incendiu a izbucnit vineri, 9 octombrie 2026, la o bucătărie de vară...

    FOTO&VIDEO Botoșani Acțiune a poliției în școli și pe șosele: 31 de elevi chiuleau de la ore, amenzi în trafic de peste 50.000 lei!

    Polițiștii Biroului Siguranță Școlară, cu sprijinul Poliției Municipiului Botoșani, Serviciului de Ordine Publică,...

    Iași. Peste 35 de mii de pelerini la raclele Cuvioasei Parascheva și Sf. Paisie

    Puterea credinței își dezvăluie încă o dată dimensiunile, prin afluxul de credincioși ce...

    Atenție șoferi! RELEU de amploare. Poliția rutieră în trafic pe DN 2 în opt județe!

    Drumul Național (DN) 2 este puntea de legătură între 8 județe, fiind una...