* la Spitalul Roman e în funcţie de… cămară
La Spitalul Orășenesc “Sfântul Dimitrie” din Târgu Neamț, aproximativ 150 de pacienți sunt serviți zilnic de la cantina instituției cu porții de mâncare în funcție de boala care suferă. Doina Humulescu, șef Birou Financiar – Contabil din cadrul spitalului, ne-a mărturisit că în ciuda lipsei banilor, instituția reușește să ofere pacienților o mâncare destul de bună. „De luna viitoare sperăm să îmbogățim meniul pentru lehuze și copii. Luna septembrie a fost una foarte proastă din punct de vedere financiar, de abia acum ne-au venit și niște bani. De asemenea, a scăzut și adresabilitatea pentru că în această perioadă mulți sunt la munca câmpului, reducându-se astfel și numărul potențialilor pacienți. Altă dată erau peste 200 de pacienți pe zi”, a precizat Doina Humulescu.
Meniul zilei de marți
Regim comun
Dimineața: ceai, pâine, margarină
Prânz: borș cu zdrențe ouă; varză călită
Seara: ghiveci de legume și ceai
Regim mixt
Dimineața: ceai, pâine, margarină
Prânz: borș cu zdrențe ouă; cartofi cu sos de smântână
Seara: pilaf dietetic și ceai
Hepatită
Dimineața: ceai, pâine, margarină
Prânz: borș cu zdrențe ouă; Brânză de vaci cu cartofi nature
Seara: Pilaf dietetic și ceai
Diabet zaharat
Dimineața: Ceai, pâine, margarină
Prânz: Borș cu zdrențe ouă; ochiuri cu piure cartofi
Seara: mâncare mazăre, mămăliguță și ceai
Renal
Dimineața: Ceai, pâine, margarină
Prânz: borș zdrențe ouă; cartofi cu sos de smântână
Seara: Pilaf dietetic și ceai
Ulcer
Dimineața: ceai, pâine, margarină
Prânz: Borș zdrențe ouă ; brânză de vaci cu piure cartofi
Seara: Pilaf dietetic și ceai
După cum se poate observa, carnea lipsește cu desăvârșire. Cu siguranță cei care au ghinionul să ajungă la spital, ar trebuie să nu fie gurmanzi și eventual să țină post tot timpul anului!
La Roman, meniurile nu se pot stabili în avans
La Spitalul Roman, meniurile nu se pot stabili în avans. Managerul unității medicale explică faptul că, în acest moment, hrana este stabilită în funcție de ceea ce se găsește în bucătărie. “Și noi de dorim un meniu prestabilit, în care pacienții să știe ce hrană se prepară în următoarele zile. Până în acest moment, acest lucru nu a fost posibil. Suntem în procedură de achiziție de noi alimente și vrem ca mâncarea preparată în Spital să aibă mai mult gust”, a declarat doctorul Cătălina Pălăncianu, managerul unității. În mai multe rânduri, odată adus în discuție acest subiect, conducerea Spitalului a recunoscut că mâncarea nu se compară cu cea de acasă sau cea de la restaurant. Pe lângă lipsa hranei “consistente” – deoarece sumele destinate preparării ei sunt extrem de mici, de la 7 lei la 15 lei, în funcție de afecțiuni – o altă problemă este lipsa personalului, bucătarii din Spital nefiind chiar master chefi. Spitalul Roman are un singur dietetician, care trebuie să acopere toate secțiile, iar la ultimul concurs, din vară, nu s-a înscris nimeni.
În funcție de dietă, un meniu constă în iaurt (200 ml) și biscuiți (100 grame) pentru dimineața, în timp ce la prânz se servește supă de zarzavat cu fidea și piure de cartofi la felul doi, iar cina este formată din budincă griș cu lapte și ceai. Un meniu pentru cei care suferă de diabet conține ceai, pâine, unt și un ou fiert pentru dimineață. La prânz, pacienții primesc borș cu zarzavat și fidea, ardei umpluți și un măr la desert. Seara, meniul conține fasole verde cu sos de roșii și ceai. Cei mai mulți pacienți, cei de la comun, au la micul dejun ceai, pâine, unt, pate și napolitane. La prânz, se servește borș de zarzavat cu fidea, varză cu sos de roșii și carne de pasăre. Seara, pacienții mai mănâncă pilaf cu legume și ceai. În privinţa mâncării cu carne, bolnavii mai pot primi la masă pilaf cu morcov și pasăre sau piure de cartofi cu carne de pasăre.
Claudia MATEI
Ciprian Traian STURZU
BORS ZDRENTE FACUT de niste ZDRENTE de OAMENI,,JIGHIMELE,, si IDIOTI cu DIPLOMA ! ce mancare stiu a face tanaii care se numesc dieteticeni, DE CE ? nu trec si LAPTE DE TATA BEI SI TORCI CA SI O MATA ,bors ,varza, dau o reactie de te TRAZNESTE de LA INTRAREA IN SPITAL