pietricica turism

sju-neamt

* majoritatea părinților aleg Unitatea de Urgențe a Pediatriei din cauza lipsei unui triaj corespunzător

Cei mai mulți copii din Piatra Neamț ajung direct la ușa secției de Pediatrie a SJU. În parte, părinții sunt forțați de împrejurări, pentru că, în lipsa unui triaj corespunzător, nimeni nu-și permite să se joace de-a sănătatea, mai ales când este vorba de propriul copil. Într-o zi de luni, a găsi un medic care să se ocupe de sănătatea micuților este o misiune aproape imposibilă. Am încercat să dăm peste un medic de familie, dar programul este diferențiat. Unii doctori au ales să-și facă programul de luni după amiaza, asta în condițiile în care într-un week-end se poate întâmpla orice. Dacă nu vrei să zăbovești lângă ușa unui medic de familie, următoarea variantă ar fi Ambulatoriul Spitalului, dar din start demersul este sortit eşecului, pentru că, în lipsa unui bilet de trimitere, consultația este contra cost. Mai mult decât atât, lunea, până la ora 12, nu este niciun medic pediatru care ar putea să consulte copiii. Fără a mai bate monedă pe orarul Centrelor de Permanență, acestea au program stabilit prin lege cu începere de la ora 15.

Luni, zi de foc la UPU Pediatrie

În concluzie, singura variantă viabilă o reprezintă UPU a secției de Pediatrie. Reprezentanții de aici spun că ziua de luni este una de foc pentru ei și că aici se face triajul de bază. „Oricum au întâietate cazurile grave. Facem cât putem. Ne ajută foarte mult și activitatea medicului din Ambulatoriu, dar știm că este doar unul. Face și el cât poate”, a declarat dr. Suzana Constantinescu, șefa secției de Pediatrie a SJU Neamț. Conducerea unității spitalicești nu este străină de acest aspect și recunoaște că ar mai trebui măcar un medic în Ambulatoriu, dar eforturile de a aduce medici noi sunt aproape inutile. „Știm că este greu. Acum am reușit să mai aducem un medic pediatru care să lucreze pentru secția de Pediatrie. Nu-l putem trimite în Ambulatoriu pentru că alți medici nu mai avem, iar cei care sunt acum abia fac față solicitărilor. Nu am de unde să aduc medici. La nivel național este în continuare un mare deficit al numărului de medici”, a precizat dr. Ioan Lazăr, managerul SJU Neamț.

Ce doreşte ministerul

Ministrul Nicolăescu a anunțat că prin introducerea pachetului de bază în Sănătate își dorește să sporească activitatea medicală de triaj prin creșterea atribuțiilor medicilor de familie și printr-o activitate mai intensă în Ambulatoriu. În acest sens, se dorește și majorarea bugetului pentru servicii medicale oferite de medicii de familie. Cu toate acestea, dr. Suzana Constantinescu atrage atenția asupra faptului că tot mai mulți părinți își pierd încrederea în medicii de familie când vine vorba despre copiii lor. „Tot mai mulți părinți vin cu copiii direct la noi. Chiar dacă este vorba despre o banală răceală sau despre o febră. Și-au pierdut încrederea în medicii de familie, care, ori nu sunt la program, ori nu își fac treaba așa cum trebuie. Nu se face un triaj așa cum trebuie. Sunt foarte multe cazuri minore care ajung la noi, dar din păcate nu putem decât să-i facem să aștepte. Întotdeauna vom trata cazurile care sunt grave și apoi ne ocupăm și de ceilalți”, a conchis dr. Constantinescu.

Marian TEODOROF