Partidul Naţional Liberal a validat, marți, 26 ianuarie, alte 19 candidaturi la alegerile locale, printre acestea numărându-se şi cea a candidatului de la Piatra-Neamţ, Dragoş Chitic.
Potrivit copreşedintelui Vasile Blaga, citat de presa centrală, au fost validate următoarele candidaturi pentru municipii reşedinţă de judeţ: Cătălin Flutur – Botoșani, Dragoș Victor Chitic – Piatra Neamț, Marius Arcăleanu – Vaslui, pentru Regiunea de Nord-Est. În localităţi din alte zone ale ţării vor candida: Narcis Ionuț Sofianu – Pitești, Nicolae Florian – Giurgiu, Octavian Lupulescu – Târgu-Jiu, Marius Țepeluș – Miercurea-Ciuc, Cristian Niculescu – Baia Mare, Florin Titirișcă – Alexandria şi Ștefan Ion – Focșani.
La consiliile județene au fost validate următoarele candidaturi: Ion Dumitrel – Alba, Iustin Cionca – Arad, Nicolae Giugea – Dolj, Dumitru Băianu – Giurgiu, Dan Vâlceanu – Gorj, Mircea Man – Maramureș, Marius Bălu – Mehedinți, Iulian Dumitrescu – Prahova, Cătălin Dumitru Toma – Vrancea.
Vasile Blaga a precizat că lunea viitoare, 1 februarie, vor fi validați alți candidați.
Săptămâna trecută Biroul Politic Național al PNL a validat primele 14 propuneri de candidați ai formațiunii la funcția de primar de municipiu reședință de județ: Dragoș Luchian – Bacău şi Marius Bodea – Iași fiind singurii nominalizaţi din Regiunea de Nord-Est.
Cine sunt cei cu care PNL atacă primăriile din Moldova, AICI. (ZCH NEWS)