PNL: Candidaturi validate pentru primării reşedinţă de judeţ

pnl siglaPartidul Naţional Liberal se decide greu. Biroul Politic Național al PNL de luni, 18 ianuarie, a validat doar 14 dintre propunerile de candidați la funcția de primar de municipiu reședință de județ și 3 nominalizări la președinția unor consilii județene, a anunțat co-președintele Vasile Blaga. Aşa cum anunţa ZCH NEWS AICI, PNL va aborda fotoliul de primar în Bacău cu fostul secund al lui Romeo Stavarache, Dragoş Luchian, iar în Iaşi îşi va încerca norocul directorul aeroportului, Marius Bodea. Suceveanul Ioan Bălan nu a fost validat astăzi, iar în privinţa municipiilor Botoşani, Piatra Neamţ şi Vaslui încă sunt discuţii. Alţi 12 candidați validați sunt: Mircea Hava – Alba Iulia, Gheorghe Falcă – Arad, Ștefan Boboc – Brăila, Emil Boc – Cluj Napoca, Pavel Badea – Craiova, Petru Mărginean – Deva, Nicușor Ciumacenco – Galați, Daniel Cârjan – Drobeta Turnu Severin, Andrei Voloșevici – Ploiești, Ioan Popa – Reșița, Marius Bălașa – Slatina, Nicolae Robu – Timișoara. Pentru președinția unor consilii județene au fost validate următoarele candidaturi: Ionel Palăr – Bacău, Alin Tișe – Cluj, Eugen Pârvulescu – Teleorman. (ZCH NEWS)

Autor:

Vlad Bălănescuhttp://www.zch.ro
Vlad Bălănescu este administratorul și redactorul șef al site-ului zch.ro. Este doctor în economie și se ocupă în principal de redactarea de materiale din acest domeniu dar și de analize de natură politică, educațională sau administrativă. De mai mult de șase ani scrie pentru site-urile www.mesagerulneamt.ro și www.zch.ro și săptămânalul Mesagerul de Neamț.

Ultima ora

Lidl România aniversează 15 ani cu premii pentru clienți de până la 30.000 euro

Cu ocazia împlinirii a 15 ani de prezență pe...

Miros de gaz în curtea SJU Piatra Neamț – alimentarea a fost sistată după descoperirea unei conducte defecte

Actualizare „Conducerea Spitalului Județean de Urgență Piatra-Neamț informează pacienții, aparținătorii...