tg ioan dogaruÎn bisericile din toată ţara se strâng, zilele acestea, semnături pentru modificarea Constituţiei, astfel încât să apară explicit că familia înseamnă căsătoria dintre un bărbat şi o femeie.

Ideea a fost lansată de câteva asociaţii civice şi a fost susţinută public de Mitropolitul Banatului în predica de Crăciun. Patriarhia însă nu a precizat un punct de vedere oficial. Practic , se doreşte ca, în articolul 48 aliniatul 1 din Constituţie, să se specifice clar că familia se compune dintr-un bărbat şi o femeie.

La Târgu-Neamţ, părintele protopop Ioan Dogaru ne-a informat că, până acum, s-au strâns peste 7.000 de semnături, dar, în perioada următoare, această cifră se va dubla. El a ţinut să precizeze că această iniţiativă aparţine credincioşilor şi este susţinută şi de Biserică.

„Trebuie spus că nu este iniţiativa Bisericii Ortodoxe Române, ci a creştinilor doritori de bine care vor să ocrotească familia. Desigur, biserica vine în sprijinul acestor credincioşi şi doreşte să facă un referendum în legătură cu articolul 48 aliniatul 1 din Constituţie şi unde se spune «căsătoria este liber consimţită dintre soţi». Aici, se poate interpreta că, anume, căsătoria se poate face între doi bărbaţi sau două femei. Însă, credincioşii bisericii noastre şi cu sprijinul BOR doresc ca în acest articol şi aliniat să se scrie clar: «căsătoria este liber consimţită dintre bărbat şi femeie». Nu dorim să se interpreteze altfel, pentru că dintotdeauna familia a fost compusă din bărbat, femeie şi prunci. Nu avem nimic împotriva homosexualilor, treaba lor, însă nu ne convine să iasă pe stradă, să facă mitinguri caraghioase. Să stea acolo, în intimitatea lor, cu păcatele lor. Toată lumea este de acord cu această iniţiativă şi până acum nu a fost nimeni care să fie împotrivă. Toţi semnează, toţi sunt binevoitori şi sunt de aceeaşi convingere că doar între bărbat şi femeie poate exista căsătorie. Doar că unii sunt reticienţi când vine vorba de CNP, cu toate că le-am explicat că nu este un secret şi dacă cineva vrea să afle codul numeric se poate afla”, ne-a declarat protopopul de Târgu-Neamţ, preotul Ioan Dogaru.

Toate semnăturile vor trece mai apoi prin filtrul primarului Daniel Harpa care le va valida. Probabil, şi pentru a-şi reactualiza baza de date a votanţilor din urbe! „Aceste semnături vor fi aşezate în dosare şi apoi vor fi prezentate primarului pentru validare. După ce primarul oraşului sau comunei le va valida vor fi strânse şi vor fi înaintate forurilor superioare”, a mai adăugat protopopul de Târgu-Neamţ. (C.T. STURZU)

Articolul precedentUn bărbat a sunat la 112 ca să fie scos din casă
Articolul următorLiceul de Artă şi-a învins „vecinul” în instanţă
ZCH News
Stiri din Neamt, Bacau, Suceava, Iasi, Botosani, Vaslui. Primul ziar regional din regiunea Nord Est.

5 COMENTARII

  1. De ce sa nu se strang semnaturi pt. interzicerea subventionarii lacaselor de cult din bani publici, atat timp cat in tara nu sunt nici spitale, nici scoli, nici drumuri sau autostrazi, iar guvernul ponta a preferat sa cheltuiasca miliarde pe biserici reci si hoate.
    E groaznic sa moara oamenii prin spitale, si in accidente de trafic, in timp ce preotii se plimba cu limuzinele….
    Sunt lucruri cu mult mai importante decat homosexualitatea, dar nu este interes sa se vorbeasca despre ele…..

  2. Un lucru deosebit de important….felicitari BOR!!!
    „Familia este celula de baza a societatii” intr-o definitie scurta…
    Multe sunt de spus, si pro si contra ( care vor fi multi), important sa binecuvanteze Dumnezeu initiativa , pentru a se implini cuvantul ” Dai vointa, ei putere” si implicit sa binecuvanteze aceasta tara!!!

Comentariile sunt închise.