Atleta pietreancă Julia Milena Augsburger (CS Ceahlăul Piatra Neamţ) a cucerit duminică, 4 noiembrie, medalia de argint la Campionatul Balcanic de juniori 1, tineret şi seniori, împreună cu lotul naţional de cros. Concursul a fost organizat de Federaţia Română de Atletism, la Botoşani. “Tricolorele” au terminat pe locul 2 pe echipe la “tineret”. Julia Milena Augsburger are 22 de ani şi este legitimată la CS Ceahlăul Piatra Neamţ de numai două luni. A terminat cursa de 6 kilometri în 21 de minute şi 54 de sutimi, fiind a şasea în clasamentul individual şi a treia din echipa României.

“Rezultatul ca timp este foarte bun. Ea a progresat faţă de ultimele concursuri şi mă bucură faptul că a punctat pentru România, deşi plecase în cursă din postura de rezervă. Aşa cum se ştie, în astfel de probe, primele trei clasate dintr-o echipă aduc puncte respectivei formaţii. Ea nu era cotată cu şanse foarte mari de a puncta pentru România, dar ambiţia a dus-o acolo sus în clasament şi astfel a ajutat România să ia o medalie la această întrecere de la Botoşani”, a declarat antrenoarea Iulia Olteanu Negură (CS Ceahlăul Piatra Neamţ), pentru site-ul oficial al clubului.

Antrenoarea a mai precizat că duminică, 11 noiembrie, Julia Milena Augsburger şi alţi sportivi de la CS Ceahlăul vor participa la Crosul “15 Noiembrie”, la Braşov. Pe distanţa de 5 kilometri vor mai alerga şi Irina Bordeanu, Laura Corhană, Noemi Bordeanu, Constantin Adam şi Ionuţ Husariu. (M. CONSTANTINESCU; FOTO: CS Ceahlăul Piatra Neamţ)

Lasă un răspuns