0:00

Acțiunea TRUCK & BUS: microbuze şi camioane cu defecţiuni tehnice, în trafic, ZCH NEWS - sursa ta de informațiiControalele făcute de poliţiştii rutieri, în perioada 15.02.2016– 21.02.2016, în cadrul acțiunii TRUCK & BUS, în vederea reducerii accidentelor rutiere, au scos la iveală nenumărate şi neplăcute surprize vizavi de modul în care percep ideea de responsabilitate unii şoferi profesionişti. Bineînţeles, sancţiunile au fost pe măsură. Începând de la un şofer băut (un bărbat de 36 de ani din Iaşi), care conducea o autoutilitară de transport marfă pe E85, căruia i-a fost suspendat permisul pentru 90 de zile şi aplicată o amendă de 945 de lei, până la constatarea unor defecţiuni tehnice la microbuzele de transport persoane, inclusiv la cele destinate transportului elevilor. Nu a fost vorba despre defecţiuni majore, la sistemele de frână sau de direcţie, dar uneori cauciucurile uzate şi problemele la sistemul de iluminare pot face diferenţa între o cursă sigură şi una cu riscuri.

În total, în cadrul acțiunii au fost controlate 315 de autovehicule în regim de transport marfă, fiind aplicate 189 de sancțiuni contravenționale, din care: 36 pentru nefolosirea centurii de siguranță, 36 pentru defecțiuni tehnice,15 pentru nereguli privind documentele conducător auto/vehicul/operator transport, 9 pentru neregulile privind tahograful și timpii de odihnă, 2 pentru nerespectarea prevederilor privind transportului de mărfuri periculoase, 1 pentru conducerea sub influența alcoolului şi 90 pentru alte abateri”, a declarat subinspectorul Elena Bulgărea, purtătorul de cuvânt al Poliţiei Neamţ. „Totodată polițiștii au controlat și 171 de autovehicule în regim de transport public de persoane, fiind aplicate 76 de sancțiuni contravenționale, din care 25 pentru nefolosirea centurii de siguranță, 10 pentru nereguli privind documentele conducător auto/vehicul/operator transport, 7 pentru nerespectarea regimului legal de viteză, 5 pentru defecțiuni tehnice și 29 pentru alte abateri”.

Cristina MIRCEA

 

 

Articolul precedentPerformanţă sportivă nemţeană: trofeul „Cupa României de Autoaparare 2016” câştigat de Clubul Musashi Ju Jutsu Piatra Neamţ
Articolul următorAccident mortal la Tămăşeni: bărbat omorât de un buldoexcavator
ZCH News
Stiri din Neamt, Bacau, Suceava, Iasi, Botosani, Vaslui. Primul ziar regional din regiunea Nord Est.

1 COMENTARIU

  1. Ar trebui si domnii de la D.S.P.sa vada cat de jecoase si insalubre sunt microbuzele si autobuzele care circula in Jud Neamt
    Ii rog sa vaca o calatorie cu un microbuz pana pe traseul P.Neamt -Roznov intre orele 12 si 14 sa vada mizeria din aceste microbuze si impertinenta soferilor cand le ceri bilet.

Comentariile sunt închise.