0:00

Primul turneu de sală al junioarelor I la handbal, desfășurat la Onești, la finele săptămânii trecute, a scos în evidență faptul că LPS Roman, medaliată cu bronz în sezonul trecut, rămâne favorită la câștigarea unei medalii și în acest sezon, iar HC Buhuși, pare a fi echipa momentului.

Handbalistele junioare I, rezultate meritorii la Oneşti, ZCH NEWS - sursa ta de informații

LPS Piatra Neamț, pregătită de profesorul Constantin Rusu a avut ca obiectiv obținerea a două victorii, deoarece țelul final al pietrencelor este calificarea la turneul semifinal. Pentru asta, LPS Piatra Neamț trebuie să se claseze între primele 4 formații la finele returului. ”Obiectivul este realizabil, în condițiile în care am avut 4 meciuri foarte grele cu cele mai bune formații din serie. Am reuşit să batem Botoșaniul și am pierdut cu LPS Roman, HC Buhuși și LPS Vaslui. În felul acesta cred că Botoșaniul a ieșit din cursa pentru locul patru, iar la cel de-al doilea turneu de sală, de la începutul anului viitor, jucăm cu echipele accesibile din serie”, a declarat profesorul Costică Rusu.

Handbalistele junioare I, rezultate meritorii la Oneşti, ZCH NEWS - sursa ta de informații

Echipa pregătită de fosta glorie a handbalului masculin nemțean, a acuzat din plin șocul accidentării jucătoarelor Adriana Radu și Mădălina Rică. ”Practic, am jucat fără flancul drept al echipei, dar echipa s-a mobilizat și pot să spun că portarul Antonia Câmpeanu, elevă în clasa a IX-a, jucătoarea decoperită și formată de doamna profesoară Luminița Ciocârlan, s-a achitat bine de sarcini, a debutat cu succes, deși este mai mică în vârstă, față de colegele ei. În meciul cu Botoșaniul, pe care l-am câștigat, a fost căpitan de echipă”, a precizat profesorul Rusu.

Handbalistele junioare I, rezultate meritorii la Oneşti, ZCH NEWS - sursa ta de informații

LPS Roman, deși a pierdut derby-ul cu HC Buhuși rămâne favorită la calificare, la fel ca în sezonul trecut. Echipa romașcană vizează chiar obținerea unei medalii, iar profesorul Costică Rusu crede că Romanul poate să se bată pentru cucerirea titlului național. Atuul echipei este că romașcancele joacă împreună de mult timp, în aceeași formulă, fapt care face din echipa antrenată de profesorul Ioan Holban un team redutabil.

“Știţi că eu nu sunt mulţumit niciodată. Tot timpul este ceva care trebuie îmbunătăţit. Dar, este bine şi mă bucură că lotul este valid. N-am făcut cantonament. Am preferat jocurile de pregătire şi am rezistat, fără accidentări”, a declarat Ioan Holban.

După acest prim turneu, în perioada 1 octombrie-12 noiembrie sunt programate 7 etape, cu meciuri acasă şi în deplasare. Va urma cel de-al doilea turneu de sală, în perioada 15-18 ianuarie 2015, în care sunt programate 3 etape, respectiv returul (în perioada 21 ianuarie-25 martie 2015), cu 7 etape. La finalul returului se vor afla cele 4 echipe calificate la turneul semifinal din fiecare serie. În penultima fază a competiţiei vor fi alcătuite 4 grupe a câte 6 echipe, primele două clasate în fiecare dintre acestea urmând să joace la turneul final. Cele 4 turnee semifinale se vor defăşura în perioada 31 martie-4 aprilie 2015, în sistem campionat. Turneul final va începe în 29 aprilie şi se va încheia în 3 mai 2015.

Grupaj de M. STOIAN

Articolul precedent300 de poliţişti au fost ieri la şcoală
Articolul următorCardurile de sănătate, împărțite pentru a fi returnate