izotec

Copii mai mici și mai mari, unii în brațele părinților, alții trăgându-și bunicii de mână, unii alergând spre Moșul Crăciun care i-a așteptat lângă bradul de pe Platoul Curții Domnești din Piatra Neamț, cam aceasta era atmosfera la deschiderea Târgului de Crăciun la Neamț.

Atracția festivalului de anul acesta a fost, în prima zi, Moșul Crăciun, reperat cu ușurință de copiii care l-au încojurat rapid și s-au fotografiat cu el, i-au recitat poezii pe nerăsuflate, l-au colindat, l-au încredințat că au fost cuminți și i-au spus, fiecare, cu rugăminți emoționate sau abia rostite printre „sprâncene” de copiii mai timizi, ce cadou doresc de Crăciun: un arc cu săgeți, un telefon adevărat, păpuși LOL, o bicicletă…

În jurul orei 15, platoul s-a animat de primii pietreni sosiți la ediția a II-a a târgului pentru a se întâlni cu Moș Crăciun. Momentul mult așteptat, împodobirea bradului împreună cu președintele Consiliului Județean Neamț și împărțirea cadourilor de Moș Crăciun a fost amânată pentru luni, 18 decembrie, la aceeași oră 15. „Am pregătit daruri multe și invităm pe toată lumea la Târgul de Crăciun La Neamț, să vă simțiți bine de sărbători și să vă primiți cadourile pe care vi le doriți” a spus Moș Crăciun.

Puțin după ora 15, la Moș Crăciun a ajuns un grup de copii de la Centrul Școlar de Educație Incluzivă „Alexandru Roșca” împreună cu doamnele pedagog, care i-au cântat și l-au colindat. Copiii au fost invitați apoi în Căsuța lui Moș Crăciun, unde pe tot parcursul festivalului se desfășoară Atelierele creative pentru copii, și unde aceștia au pictat ornamente de brad. Atelierul lui Moș Crăciun este deschis în fiecare seară între orele 17-19, copiii având prilejul să confecționeze măști tradiționale, împletituri din sfoară, să picteze globuri și decorațiuni de Crăciun, să modeleze în lut.

Atmosfera primei zile de festival a fost completată de artiștii care au început recitalurile dar și de mirosul berbecului la proțap pregătit de echipa Chef Giovani. . „Ediția a II-a vine cu muzică pe toate gusturile. Anul trecut, Târgu de Crăciun a durat mai mult, dar au fost și zile de pauză. Anul acesta avem concerte în fiecare seară, copii talentați de la cluburile din județul Neamț, tinere talente din județul Neamț, și am încercat ca în fiecare seară să avem un nume important al scenei românești, muzică tradițională și ritmuri moderne, folk, rock, muzică de toate genurile. Sperăm să ajungem la inima tuturor celor care vor veni la târg, care să aprecieze efortul făcut ce Consiliul Județean Neamț”, declară Carmen Năstasă, directorul Centrului pentru Cultură și Arte „Carmen Saeculare”.

Concertele primei seri de festival aduc nume cunoscute și artiști locali, dar și internaționali. După deschiderea de la ora 17 făcută de copiii clubului „Allegria” din Piatra Neamț, pe scenă vor urca Ionuț Gugiu, Georgiana Blăgescu, artiștii Școlii Populare de Arte din Piatra Neamț, dar și Ioana Ignat, Andreea Bălan și invitatul special Faydee, din Sydney (Australia). (C.I., foto Dan Ștefan)

ub
pietricica turism