Actualizare. Prima declarație pentru zch.ro a noului subprefect: „Pot să vă confirm. Sper să am o colaborare fructuoasă cu doamna prefect Soroceanu. Îmi propun să îndeplinesc atribuțiile care îmi revin din noua funcție publică, să colaborez bine cu toate structurile descentralizate din județul Neamț, Doamne ajută!”, a declarat Doru Nicolae Ungureanu, subprefect de Neamț.

Știre inițială

Județul Neamț are subprefect nou. Acesta este Doru Nicolae Ungureanu, vine pe linie ALDE și a fost numit în funcție în ședința de Guvern de miercuri, 4 aprilie:

“HOTĂRÂRE privind încetarea exercitării, cu caracter temporar, prin detaşare în condiţiile legii, a funcţiei publice de subprefect al judeţului Neamț de către domnul Jugan Iulian… HOTĂRÂRE privind exercitarea, cu caracter temporar, prin detaşare în condiţiile legii, a funcţiei publice de subprefect al judeţului Neamț de către domnul Ungureanu Nicolae-Doru”.

Doru Ungureanu îl înlocuiește pe Iulian Jugan care a fost subprefect timp de aproape doi ani, fiind numit în funcție în luna octombrie 2016.

Fostul subprefect Iulian Jugan nu s-a arătat surprins de schimbare, ba din contra, spune că nu s-a întâmplat nimic imprevizibil. „Aceasta  nu mai este o știre… De câteva luni încoace se presupune că voi fi schimbat… Mă așteptam la așa ceva”, a declarat Iulian Jugan, fost subprefect al județului Neamț.

Schimbarea subprefectului survine la trei săptămâni după ce Daniela Soroceanu, prefect al județului Neamț, l-a înlocuit în funcție, prin Hotărâre de Guvern, pe fostul prefect, Vasile Panaite. (E.C.; FOTO: Facebook)

pietricica turism