csm-roman-2017Cu acceptul federaţiei, partida feminină de handbal Măgura Cisnădie – CSM Roman, din cadrul etapei a XII-a a Ligii Naţionale, programată astăzi, 8 ianuarie, a fost amânată pentru miercuri, 11 ianuarie.

“Am trecut printr-o perioadă mai grea, după turneul de la Brăila, deoarece am avut multe jucătoare răcite. Adică, câte una, două se îmbolnăveau pe zi. E bine că s-a amânat. Fetele au venit la antrenament, dar în timpul alergării se sufocau şi trebuiau să se oprească. Eu am fost primul care am fost gripat imediat după turneul de la Brăila. Din 15 persoane câte suntem nu ştiu dacă au scăpat cinci”, a spus antrenorul principal al  nemţencelor, Gheorghe Covaciu.

hcf-piatra-neamt-2015-2016Şi meciul Spartac Bucureşti – HCF Piatra Neamţ se va juca într-o altă zi. Partida ar fi trebuit să aibă loc astăzi, 8 ianuarie, în sala Rapid.

“Am căzut de acord cu Spartac Bucureşti să jucăm la o dată pe care o vom stabili ulterior, de comun acord cu federaţia. Ce era să facem? Nu puteam să plecăm aşa aiurea să rămânem în câmp. Între Focşani şi Buzău nu dau drumul la maşini. Se pare că astăzi, duminică, vremea se strâmbă şi mai tare”, a declarat profesorul Dan Valentin, antrenorul echipei de divizie A HCF Piatra Neamţ. (Ana MOISE)