Neamț: „Cod verde” pentru mers la şcoală

scoalaMiile de elevi din Neamț ar trebui să-și pregătească ghiozdanele, după vacanța de iarnă, deoarece reprezentanții Inspectoratului Școlar Județean au anunțat că directorii de școli nu au sesizat probleme majore care ar putea fi invocate pentru suspendarea cursurilor școlare.

„Suntem în contact, în permanență, cu școlile. Nu sunt probleme majore care să nu fie rezolvate. Avem raportări obligatorii către Minister, iar prima este astăzi (8 ianuarie – n.red.), la ora 17”, a precizat Viorel Stan, inspectorul școlar general al ISJ Neamț.

Totodată, pe site-ul Ministerului Educației, cei interesați, pot vedea dacă, în județul din care provin, cursurile școlare au fost sau nu suspendate (detalii, aici). Deja cursurile au fost amânate în Vaslui şi Suceava.

Reamintim că vacanța de iarnă se încheie în 8 ianuarie, următoarea (semestrială) fiind programată pentru perioada 4-12 februarie. (Marian TEODOROF)

Autor:

Vlad Bălănescuhttp://www.zch.ro
Vlad Bălănescu este administratorul și redactorul șef al site-ului zch.ro. Este doctor în economie și se ocupă în principal de redactarea de materiale din acest domeniu dar și de analize de natură politică, educațională sau administrativă. De mai mult de șase ani scrie pentru site-urile www.mesagerulneamt.ro și www.zch.ro și săptămânalul Mesagerul de Neamț.

Ultima ora

VIDEO-FOTO. Știre actualizată. Accident grav la Vânători Neamț

Actualizare: ISU Neamț a dat mai multe informații despre...

Cât costă rovinieta de la 1 octombrie

De astăzi, joi – 1 octombrie 2026, tariful pentru rovinietă se modifică, șoferii de autoturisme vor plăti rovinieta în funcție de durată și de norma de poluare a vehiculului. Noua grilă introduce tarife distincte pentru tipuri de mașini diferite: mașinile electrice, Euro VI, Euro V-IV și Euro III-0. Tarifarea nouă se face după o directivă europeană, pe principiul „poluatorul plătește”.