0:00

Concursul național de titularizare, proba scrisă, ZCH NEWS - sursa ta de informații

Aspiranții la statutul de titular în învățământul nemțean trec, astăzi, prin cea de-a doua, și ultima repriză de emoții. Peste 700 de cadre didactice din întreg județul sunt așteptate să susțină astăzi proba scrisă a concursului național de titularizare, în cele două centre de examinare din județ, ambele aflate în municipiul Piatra Neamț. „Din cele 767 de cadre didactice, 382 vor susține proba scrisă la Școala nr. 2 din Piatra Neamț, iar restul de 385 vor susține examenul la Liceul Tehnologic Spiru Haret Piatra Neamț”, precizează prof. Gabriela Banu, inspector școlar general adjunct. Toți cei 767 de candidați au obținut, la proba orală, note peste 5, fiind declarați admiși pentru următoarea etapă. Ținând cont de faptul că la proba practică, desfășurată în urmă cu o lună, 30 de candidați nu s-au prezentat la examen, este posibil ca și numărul celor prezenți astăzi să difere de cel al înscrișilor.

Ministerul Educației a trasat reguli stricte pentru ca proba scrisă a concursului național de titularizare să decurgă în condiții normale. „Se fac verificări în fiecare centru de examinare, pentru a se vedea dacă sunt întrunite toate condițiile necesare pentru susținerea acestui examen. În fiecare centru de examen se află, în acest moment, un reprezentant al ministerului, care se asigură că toate prevederile sunt respectate cu strictețe. Mai mult decât atât, corectarea lucrărilor candidaților se va face în centre din alte județe, stabilite tot de la nivel de minister. Noi nu vom ști de la bun început care anume sunt aceste centre”, mai explică inspectorul Gabriela Banu.

Tot ca o măsură de precauție, subiectele nu vor fi cunoscute decât în această dimineață, fiind puse la dispoziție, pe cale informatică, fiecărui centru de examinare. „Ele urmează să fie descărcate doar de membrii comisiei din fiecare centru, care se vor ocupa și de multiplicarea lor, urmând ca distribuirea lor către candidați să fie făcută de o altă comisie, special creată în acest scop. Cei care multiplică subiectele nu au voie să părăsescă centrul de examinare înainte de ora 11”, adaugă adjunctul ISJ Neamț.

Examen de pe patul de spital

Din totalul candidaților înscriși la concurs, în judeţul Neamț există și două situații aparte. Este vorba, pe de o parte, de un candidat care și-a rupt mâna și a cerut o comisie pentru a-i scrie lucrarea, iar pe de altă parte de un candidat care se află internat în spital. În această situație, cu aprobarea medicilor, se va constitui o comisie care va merge acolo pentru ca acel candidat să poată susține examenul.

Inspectorul școlar general adjunct Gabriela Banu se așteaptă ca examenul să decurgă fără incidente: „Deși anul trecut nu activam la inspectoratul școlar, acum lucrez cu aceiași oameni care s-au ocupat de titularizare și în 2012. Din ceea ce știu, nici anul trecut nu au fost probleme de niciun fel, chiar dacă au fost mai multe centre de examen la nivel de județ. Sperăm ca și anul acesta lucrurile să decurgă în mod normal. Oricând, pot interveni aspecte neprevăzute, dar suntem pregătiți să le facem față, pentru că ne-am luat toate măsurile de precauție”.

Primele rezultate ale concursului național de titularizare vor fi afișate pe data de 5 august, iar candidații nemulțumiți de nota obținută vor putea depune contestații în zilele de 5 și 6 august. Soluționarea contestațiilor este programată pentru ziua de 7 august, iar rezultatele finale urmează să fie afișate pe data de 8 august. În ziua imediat următoare, se va trece la prima etapă de repartizare a absolvenților, respectiv a acelora care urmează să fie angajați pe perioadă nedeterminată. Etapa a doua de repartizare, care-i are în prim plan pe cei care vor fi încadrați în câmpul muncii pe perioadă determinată, este prevăzută să aibă loc în data de 14 august. În penultima zi a lunii viitoare se vor comunica deciziile de repartizare pe posturi și catedre.

Alex SÎRBU

Articolul precedentCUVÂNT DE ÎNVĂȚĂTURĂ SPIRITUALĂ AL ZILEI
Articolul următorMeditaţiile nu au succes la elevii picaţi la BAC