0:00

 La deschiderea Bâlciului anual de la Roman, care a avut loc joi, 28 august, spațiul bazarului romașcan era plin de instalații specifice. În schimb, spre deosebire de anii trecuți, străzile care duc spre bazar nu mai sunt pline de tarabe, chioșcuri și terase. Conform unei recente hotărâri al Consiliului local, micul comerț de pe străzile Renașterii și Viitorului a fost interzis, rezervându-se în incinta bazarului un spațiu special pentru comercializarea de mărunțișuri. Tot în urma acelei hotărâri, în acest an hainele de piele, cojoacele și căciulile se vând într-un spațiu închiriat de la o firmă din vecinătatea bazarului.

Anul acesta ne-am străduit ca spațiul alocat bâlciului să fie mai aerisit decât înainte, și pentru confortul vizitatorilor, dar și pentru accesul mai rapid al mașinilor de intervenție în caz de necesitate, a declarat primarul Municipiului Roman, Laurențiu Dan Leoreanu. Acest eveniment este recunoscut în întreaga Moldovă, pe lângă vizitatorii din oraș și din comunele apropiate, foarte mulți vizitatori sunt din din județele învecinate. Ne dorim cu toții ca evenimentul să se desfășoare în bune condiții și fără incidente, iar pentru aceasta trebuie să avem atenția mărită; asta și datorită faptului că tot ce înseamnă conjuctură națională, regională și europeană ne aduc semne nu neapărat de îngrijorare, dar de atenție ridicată. Tot în luna august vom organiza și evenimentul „Târgul de gustar”, dedicat în special romașcanilor care lucrează și trăiesc în alte țări și vin în luna august acasă. Vom organiza cu aceeași ocazie și „Zilele diasporei”, iar pe 16 august ne vom întâlni cu romașcanii din diasporă.”

În așteptarea amatorilor de mititei și bere rece în bâlciul romașcan cinci agenți economici au deschis 11 terase „cu de toate”.

În curtea firmei vecine bazarului și-au instalat „magazinele” producători de cojoace, căciuli și haine din piele din județele Suceava, Bistrița-Năsăud și Alba. (D.A.)

Articolul precedentRezultate la titularizare în Bacău, Botoșani, Iași, Neamț, Suceava, Vaslui
Articolul următorJandarmii se „luptă” cu jefuitorii de păduri
ZCH News
Stiri din Neamt, Bacau, Suceava, Iasi, Botosani, Vaslui. Primul ziar regional din regiunea Nord Est.