ACTUALIZARE: Pirotehniștii au verificat copacul cu detectorul de metale, care a rămas ”tăcut” pe tot parcursul manevrei. Prin urmare nu era un proiectil, așa cum s-au temut muncitorii, ci probabil o piatră care a ajuns cumva în trunchi. (C.M.)

*******

ŞTIRE INIŢIALĂ: Echipa pirotehnică din cadrul ISU Neamț a plecat astăzi, 5 septembrie, spre Primăria Bârgăuani, după ce-a fost informată că, în curtea instituției, niște muncitori care tăiau un copac s-au trezit că sar scântei din lanțul drujbei.

“Este vorba despre un copac adus din pădure pentru lemne de foc”, a declarat slt. Adrian Rotaru, purtătorul de cuvânt al ISU Neamț. “Pe noi ne-a sesizat șeful SVSU din localitate, după ce muncitorii au spus că au văzut o bucată de metal de formă ciudată în trunchiul copacului. Este mai bine să ne asigurăm dacă este vorba despre un proiectil sau nu”.

Muncitorii au oprit lucrul și așteaptă ”verdictul” pirotehniștilor. Vom reveni cu detalii. (C.M.)

pietricica turism