reclama autocenter

Cu mai puțin de o săptămână înainte de începerea noului an școlar, există câteva grădinițe și școli în Neamț care nu au apă. Potrivit datelor Direcției de Sănătate Publică (DSP) Neamț, sunt 46 de unități școlare care nu au autorizație sanitară de funcționare înainte de 11 septembrie 2017. Dintre acestea, 37 nu au primit-o pentru că lipsește sursa de apă. Situația găsită în teren de inspectorii DSP Neamț nu este nouă. An de an, elevii și preșcolarii de la Valea Ursului, Oniceni, Bicaz Chei, Podoleni sau Icușești vin de acasă cu apă de băut, sau se găsesc soluții locale.

„Noi am insistat ca școlile fără sursă de apă să se doteze cu instalații portabile de apă și pahare de unică folosință”, spune dr. Mirela Grădinaru, purtătorul de cuvânt al DSP Neamț.

Rezolvarea în acest mod a problemei lipsei apei este, încă, o soluție, atâta timp cât nu sunt rețele de alimentare cu apă în localități sau fântâni în curtea școlilor. Pe de altă parte, celelalte 9 unități care au sursă de apă, dar este nepotabilă, conform DSP, încă mai pot face diligențe pentru ca elevii să poată bea apă curată: izvorul poate fi dezinfectat, mai spune oficialul instituției. În tabel este prezentată situația grădinițelor și școlilor, la zi:

NR. CRTDENUMIREA UNITATIIMOTIVELE NEAUTORIZARII
1.GRADINITA CU PROGRAM NORMAL BAHNISOARA BAHNAlipsa sursa apa
2.GRADINITA CU PROGRAM NORMAL SAT BROSTENI, COM. BAHNAlipsa sursa apa
3.SCOALA PRIMARĂ BALANESTI BÎRGAUANIapa nepotabila
4.SCOALA PRIMARĂ SECU BICAZlipsa sursa apa
5.SCOALA GIMNAZIALĂ  NR.2 BICAZ CHEIlipsa sursa apa
6.SCOALA GIMNAZIALĂ SLOBOZIA BOGHICEAlipsa sursa apa
7.GRADINITA CU PROGRAM NORMAL NR.2 RUSENIlipsa sursa apa
8.GRADINITA CU PROGRAM NORMAL NR.3 RUSENIlipsa sursa apa
9.SCOALA GIMNAZIALĂ MASTACANapa nepotabila
10.SCOALA PRIMARĂ  BANEASA BOZIENIlipsa sursa apa
11. SCOALA PRIMARĂ  CUCI BOZIENIlipsa sursa apa
12.SCOALA PRIMARĂ IUCSA BOZIENIlipsa sursa apa
13. SCOALA PRIMARĂ VADURELE CANDESTIlipsa sursa apa
14.SCOALA PRIMARĂ  BARCANESTI CANDESTIlipsa sursa apa
15.SCOALA PRIMARĂ  PADURENI CANDESTIlipsa sursa apa
16.SCOALA PRIMARĂ MITOCU BALAN CRACAOANIlipsa sursa apa
17.SCOALA PRIMARĂ  NR.2 CRACAOANIlipsa sursa apa
18.GRADINITA CU PROGRAM NORMAL SOIMARESTI DRAGANESTIlipsa sursa apa
19. SCOALA PRIMARĂ HLAPESTI DRAGOMIRESTIlipsa sursa apa
20. SCOALA PRIMARĂ BOBOTENI HANGUlipsa sursa apa
21.SCOALA  PRIMARĂ MESTEACAN ICUSESTIlipsa sursa apa
22.SCOALA PRIMARĂ TABARA ICUSESTIlipsa sursa apa
23. SCOALA PRIMARĂ ROCNA ICUSESTIlipsa sursa apa
24.SCOALA PRIMARĂ SPIRIDONESTI ICUSESTIlipsa sursa apa
25.SCOALA  PRIMARĂ BATRANESTI ICUSESTIlipsa sursa apa
26.SCOALA  PRIMARĂ ITRINESTI MARGINENIlipsa sursa apa
27.SCOALA GIMNAZIALĂ ONICENIlipsa sursa apa
28.SCOALA GIMNAZIALĂ SOLCA ONICENIlipsa sursa apa
29. SCOALA GIMNAZIALĂ GORUN ONICENIlipsa sursa apa
30.SCOALA GIMNAZIALĂ VALEA ENEI ONICENIapa nepotabila
31.SCOALA GIMNAZIALĂ PIETROSU ONICENIapa nepotabila
32.GRADINITA CU PROGRAM NORMAL NEGULESTI PIATRA SOIMULUIlipsa sursa apa
33.SCOALA GIMNAZIALĂ PLUTON PIPIRIGlipsa sursa apa
34.GRADINITA CU PROGRAM NORMAL NR. 3 PODOLENIlipsa sursa apa
35.SCOALA PRIMARĂ  NR. 4 PODOLENI/NEGRITEŞTIlipsa sursa apa
36.SCOALA GIMNAZIALĂ NR.2 SILISTEA ROMANIlipsa sursa apa
37.GRADINITA CU PROGRAM NORMAL LUTCA- SAGNAlipsa sursa apa
38.SCOALA PRIMARĂ GHIGOIESTI STEFAN CEL MARElipsa sursa apa
39.GRADINITA CU PROGRAM NORMAL STRAJA TARCAUlipsa sursa apa
40.SCOALA PRIMARĂ TRIFESTIlipsa sursa apa
41.LICEUL TEHNOLOGIC VALEA URSULUIapa nepotabila
42. SCOALA GIMNAZIALĂ CHILII VALEA URSULUIapa nepotabila
43.SCOALA PRIMARĂ BUCIUM VALEA URSULUIapa nepotabila
44.SCOALA PRIMARĂ  GIURGENI VALEA URSULUIapa nepotabila
45.SCOALA PRIMARĂ  MUNCELU DE JOS VALEA URSULUIapa nepotabila
46.SCOALA TOLICI COMUNA PETRICANI

 

lipsa sursa apa

(C.I.)

Articolul precedentLIGA A IV-A: Fair-play absolut la Speranţa-Bradu!
Articolul următorACTUALIZARE Copacul „exploziv” de la Bârgăuani, doar alarmă falsă!
Stiri din Neamt, Bacau, Suceava, Iasi, Botosani, Vaslui. Primul ziar regional din regiunea Nord Est.