0:00

Scriitorul Vasile Baghiu: „M-am bucurat de mai multe recunoașteri de «afară» decât în țară”, ZCH NEWS - sursa ta de informații

Unul din premianţii recenţi ai Filialei Iaşi a Uniunii Scriitorilor din România a fost scriitorul Vasile Baghiu. A primit premiul „Mihai Ursachi” pentru volumul de poezie „Depresie”. Cunoscând că are o părere singulară despre instituţia premiilor literare în România, l-am rugat să explice de ce nu este mulţumit şi ce ar trebui făcut pentru îmbunătăţirea statutului acestor premii.

„Mai întâi să observăm că, în general, recunoașterea meritelor oamenilor în România este în suferință. Sunt niște probleme, de exemplu, cu recunoașterea meritelor reale ale angajaților prin instituții, organizații și unități economice, în sensul că se merge încă pe triada comunistă «pile, cunoștințe, relații». În școli a fost înlocuit sistemul notelor cu sistemul calificativelor, care nu mai distinge între elevii foarte buni și cei mediocri, ceea ce nu este deloc pedagogic, iar faptul că lucrul aceasta se întâmplă în ciclul primar devine poate și mai grav pentru că în această perioadă își fac copiii primele reprezentări despre muncă și recompensă. Mai mult, partidele politice nu par să funcționeze pe criteriul meritocrației, ci pe acela al banilor și al traficului de influență. Aceasta fiind atmosfera în societate, nu trebuie să ne așteptăm la prea multă corectitudine și transparență nici în legătură cu premiile literare. Ne comportăm ca adulți așa cum am fost crescuți și educați de familie, școală și societate. Ca să nu fiu înțeles greșit, trebuie să spun că deși nu sunt printre răsfățații premiilor în România (am primit și eu premii, dar mai rar), sunt în stare să mă bucur pentru ceilalți, pentru că știu că un premiu e întotdeauna binevenit. În ce mă privește, din păcate sau din fericire (nu știu cum să spun), până acum m-am bucurat, dacă mă gândesc bine, de mai multe recunoașteri de «afară» (burse, invitații la lecturi publice) decât în țară, iar asta s-a întâmplat în condițiile în care reacțiile critice la cărțile mele au fost dintre cele mai bune aici în țară. Este posibil ca totul să fie și din cauză că nu fac parte din vreo grupare sau «gașcă literară», iar opiniile mele nu au fost niciodată obediente sau circumstanțiale. În același timp, nu pot să nu observ cum unii devin un fel de abonați la premii și totul merge în baza mecanismului infailibil «anul acesta sunt eu în juriu și te premiez pe tine, anul viitor ești tu în juriu și mă premiezi pe mine». Mai mult, mi se pare că unora din conducerea Uniunii Scriitorilor le face plăcere să-i transforme pe scriitorii români în niște visători atunci când oferă premii de zeci de mii de euro unor scriitori din afară în timp ce pentru cei din țară au aerul că se scotocesc prin buzunare, în timp ce revistele literare sucombă, în timp ce colaborările nu sunt plătite nici măcar cu un e-mail de mulțumire. Poate să pară ușor deplasat, dar e  ca și cum niște părinți oferă mese bogate unor musafiri sub ochii copiilor care mor de foame. Este un sindrom al sărăciei ultragiate devenită obediență țanțoșă. Rezultatul este disprețul și mila (neexprimate, firește) a celui onorat astfel. Ce se poate face? Ei bine, ar trebui, cred, ca juriile să fie alcătuite dintr-un număr cât mai mare de membri pentru a se evita «aranjamentele», iar nominalizările să aibă timp să fie discutate în presă şi în mediile online.

Nicolae SAVA

Articolul precedentAccidente de week-end
Articolul următorAspecte demografice nemţene, acum 100 de ani