A doua tranșă de vaccin antigripal așteptată, zilele acestea, la Direcția de Sănătate Publică (DSP) Neamț, va fi distribuită unităților sanitare, Ambulanței, centrelor de dializă din județ. Vin 2.300 de doze, acum, și vor fi împărțite pentru cadrele medicale și personalul auxiliar din sistemul sanitar public, cei care anul trecut au fost primii care au primit vaccinul, puțin, de doar 578 de doze.

“Astăzi, 10 octombrie, am primit o adresă de la Ministerul Sănătății prin care suntem informați că până vineri vom mai primi 2.300 doze de vaccin antigripal pentru spitale, centrele de dializă. Săptămâna viitoare vom mai primi 13.500 de doze, iar până la finalul lunii octombrie și restul de 8.400 de doze de vaccin. Ne-au fost alocate, anul acesta, 26.600 doze, solicitarea pe care am făcut-o noi a fost pentru 44.210 doze”, a declarat dr. Mirela Grădinaru, purtătorul de cuvânt al DSP Neamț.

Prima tranșă, ce a însemnat 2.400 de doze, a fost împărțită medicilor de familie, care, în ultima parte a lunii septembrie, au primit câte 10 doze, fiecare. Oarecum nemulțumiți, medicii de familie au trebuit să se descurce așa, în ideea că anul acesta, totuși, campania de imunizare a început la un moment mai potrivit. Dacă socotelile MS vor ieși până la capăt, având în vedere că anul acesta – în premieră – vaccinul a fost adus în teritoriu de furnizor, sunt șanse ca mai mulți nemțeni să beneficieze de imunizare, anul acesta. Și, cel mai important, să aibă și efect. În sezonul gripal anterior, au fost confirmați prin analize de laborator 22 de bolnavi, dintre care 4 au decedat, în Neamț. (C.I.)

pietricica turism

Lasă un răspuns