• interviu cu Doru Băetu, președintele Fundației pentru Știință și Sănătate “Laureatus”

tg-laureatus-01-baetuPe 25 octombrie 2016 în școala dv. au avut loc activități care au marcat aniversarea a trei ani de activitate. Ne puteți detalia pe scurt câteva dintre acestea?

Cei trei ani de activitate ai Școlii Postliceale Sanitare “Laureatus” Târgu Neamț în sistemul de învățământ preuniversitar particular au fost marcați prin: slujba de Sfințire a spațiului școlar, momente de recunoaștere, premiere și prețuire atât a absolvenților promoției 2016, cât și a cadrelor didactice. Cu această ocazie absolvenții au depus și jurământul.

Ne puteți relata ce sentimente v-au dominant în ziua evenimentului?

În copilărie, fiecare eveniment mi se părea unic. În adolescență, am observat că multe din evenimente sunt identice sau cel puțin asemănătoare. Cu trecerea anilor mi se întâmplă mai rar să fiu încântat, surprins sau dezamăgit. 25 octombrie 2016 pentru mine a fost și va rămâne o zi sfântă, fiind încărcată de emoții și împliniri.

De ce ați considerat ca sărbătoarea Laureatusului să înceapă cu slujba de Sfințire?

Doresc sa precizez că anul școlar 2016-2017 a început în acest spațiu nou, și, cu această ocazie, doresc să mulțumesc domnișoarei doctor Klara Sârbu, pentru contribuția majora adusă la identificarea acestuia, în care  de comun acord am ținut să se facă o slujbă de Sfințire, pentru a îndepărta prezenţa răului, gândurile rele,  binecuvântând școala cu har de la Dumnezeu, cu lumină divină. Slujba de sfințire a fost oficiată de către Părintele Siminciuc, care, cu această ocazie, a donat bibliotecii școlii noastre cărți despre trup și suflet.

Ce ne puteți spune despre evenimentele desfășurate în partea a doua a zilei de 25 octombrie?

Partea a doua a debutat prin  înmânarea “Diplomelor de absolvire” promoției 2016 și depunerea jurământului de asistent medical în prezența domnului Puiu Sîrbu – președintele OAMGMAMR – filiala Neamț. Au fost înmânate elevilor și absolvenților în semn de apreciere și mulțumire “Diplome de participare” pentru contribuția adusă la desfășurarea activității extracurriculare, dar în domeniu, de un real succes, desfășurată pe a aria a două județe Suceava și Neamț, denumită “Promenada inimii” . Întreaga activitate a fost coordonată de domnișoara profesor medic Klara Sârbu. Au primit “Diplome de merit” patru elevi în semn de recunoștință și apreciere pentru implicarea și apariția unor publicații în reviste de specialitate recunoscute la nivel național, toate cele patru lucrări publicate fiind coordonate de către domnișoara profesor medic Klara Sârbu. Absolvenții promoției 2016 nu au scăpat acest moment fără a se gândi la munca depusă de domnișoara profesor medic Klara Sârbu în pregătirea lor profesională, înmânându-i acesteia “Distincția Profesorul anului 2015-2016” pentru talentul pedagogic, pentru abilitățile sociale și empatice, pentru capacitatea de a relaționa nu doar cu clasa de elevi, ci și cu fiecare elev în parte, pentru un act didactic desfășurat într- o manieră interactivă și în mod creativ. Apoi a fost înmânată “Diplomă de merit” domnului profesor Gheorghe Carmocanu pentru activitatea didactică în cursul anului școlar 2015-2016. Pentru excepționala activitate didactică, pentru contribuția adusă la creșterea calității actului educațional, pentru înalte competențe de specialitate, profesionalism, tact, măiestrie pedagogică, publicistică și abilități organizatorice domnișoara profesor medic Klara Sârbu a primit “Diploma de excelență” din partea Școlii Postliceale Sanitare “Laureatus” Târgu Neamț. După cum ați observat atât elevii, cât și conducerea școlii au apreciat omul și profesorul  Klara Sârbu pentru inteligență, claritate, gândire consecventă, integritate, vitalitate, generozitate, onestitate și modestie. Domnișoara profesor medic Klara Sârbu a reușit să trezească la tineri bucuria cunoașterii și bucuria exprimării creatoare, pentru ea au vorbit întotdeauna doar faptele și rezultatele excepționale. Cuvintele de mulțumire, oricâte ar fi ele, întotdeauna sunt puține când vine vorba de activitatea domnișoarei doctor Klara Sârbu.

Această sărbătoare a ieșit așa cum v-ați dorit?

Da, a fost o zi emoționantă, o zi sfântă, o sărbătoare a educației și țin să mulțumesc tuturor celor care au fost alături de mine și de Laureatus.

Articolul precedentACTUALIZARE LIGA A V-A: CSM Ceahlăul – Energia Pângăraţi 2-0 (1-0)
Articolul următorVacanță pentru preșcolari și elevii din învățământul primar
ZCH News
Stiri din Neamt, Bacau, Suceava, Iasi, Botosani, Vaslui. Primul ziar regional din regiunea Nord Est.