Vacanță pentru preșcolari și elevii din învățământul primar

scoala nr 1 p neamtÎncepând de luni, 31 octombrie, preșcolarii și elevii din învăţământul primar vor intra în vacanţă, vreme de o săptămână. Copiii vor reveni la şcoală în 7 noiembrie şi vor avea cursuri până în 23 decembrie. Vacanţa de iarnă este programată în perioada 24 decembrie 2016 – 8 ianuarie 2017. Elevii vor mai avea parte de o vacanţă intersemestrială, programată între 4 și 12 februarie 2017; vacanţa de primăvară, de pe 19 aprilie până pe 30 aprilie 2017 şi vacanţa de vară, începând cu 17 iunie, până pe 10 septembrie 2017. Potrivit Ministerului Educației, anul şcolar 2016 – 2017 are 32 de săptămâni de cursuri, însumând 169 de zile lucrătoare şi se structurează pe două semestre. Pentru clasele terminale din învăţământul liceal, anul şcolar se va încheia în 26 mai 2017, iar pentru clasa a VIII-a, în 9 iunie 2017. (M.T.)

Autor:

Vlad Bălănescuhttp://www.zch.ro
Vlad Bălănescu este administratorul și redactorul șef al site-ului zch.ro. Este doctor în economie și se ocupă în principal de redactarea de materiale din acest domeniu dar și de analize de natură politică, educațională sau administrativă. De mai mult de șase ani scrie pentru site-urile www.mesagerulneamt.ro și www.zch.ro și săptămânalul Mesagerul de Neamț.

Ultima ora

Poate te interesează...

Mai mult

    Accident rutier în municipiul Huși – un copil a fost rănit

    Un accident de circulație soldat cu rănirea unui minor în vârstă de 8...

    98 de sancțiuni aplicate de polițiști pe DN2. Un șofer a fost prins băut la volan

    Polițiștii nemțeni au aplicat 98 de sancțiuni contravenționale în urma unei acțiuni desfășurate...

    Accident la Roman – un copil de 8 ani a ajuns la spital

    O minoră de 8 ani a fost rănită și a ajuns la spital...

    Expoziție de pictură Florin Mareș la Muzeul de Artă Roman

    Muzeul de Artă Roman găzduiește expoziția personală de pictură a artistului plastic Florin...

    FOTO&VIDEO Iași Zeci de mii de pelerini înalță rugăciuni la racla Cuvioasei Parascheva

    Pelerinajul de la Catedrala Mitropolitană Iași, acolo unde se află expuse raclele Cuvioasei...

    Piatra Neamț găzduiește Cupa României și Campionatul Național pe Echipe U20 la lupte

    Competițiile de lupte au început vineri, 9 octombrie, la Sala Polivalentă din Piatra...

    FOTO&VIDEO Suceava. Incendiu în pădurea de la Marginea – sunt afectate 15 hectare

    15 hectare de pădure din fondul forestier administrat de Ocolul Silvic Marginea, din...