FOTO. Locuință din Târgu Neamț cuprinsă de flăcări

Un incendiu devastator a izbucnit în această dimineață, 9 aprilie, în jurul orei 06:07, la o casă situată pe strada 1 Decembrie 1918 din orașul Târgu-Neamț. La fața locului au intervenit pompierii de la Detașamentul Târgu-Neamț cu două autospeciale de stingere și o ambulanță SMURD, alături de echipaje ale Inspectoratului de Poliție Județean Neamț.FOTO. Locuință din Târgu Neamț cuprinsă de flăcări

La sosirea forțelor de intervenție, incendiul se manifesta generalizat, afectând atât acoperișul, cât și interiorul locuinței. Exista un risc major ca focul să se extindă la o a doua casă aflată în aceeași gospodărie, situată în imediata apropiere.

După o luptă contra-cronometru cu flăcările, pompierii au reușit să localizeze și să lichideze incendiul. În urma acestuia, au ars acoperișul casei pe o suprafață de aproximativ 70 de metri pătrați, tâmplăria din lemn a unei ferestre și a unei uși, precum și bunuri din interior – printre care mobilier, electrocasnice, articole textile, documente și alte obiecte de uz casnic.FOTO. Locuință din Târgu Neamț cuprinsă de flăcări

Cauza probabilă a izbucnirii incendiului a fost efectul termic produs de un cablu electric defect. Din fericire, nu au fost raportate victime.

Denisa POPA

Foto: ISU Neamț

Autor:

Vlad Bălănescu
Vlad Bălănescuhttp://www.zch.ro
Vlad Bălănescu este administratorul și redactorul șef al site-ului zch.ro. Este doctor în economie și se ocupă în principal de redactarea de materiale din acest domeniu dar și de analize de natură politică, educațională sau administrativă. De mai mult de șase ani scrie pentru site-urile www.mesagerulneamt.ro și www.zch.ro și săptămânalul Mesagerul de Neamț.

Ultima ora