suceava drift 01Etapa a III-a a Campionatului Naţional de Drift va avea loc, între 16 şi 17 iulie, pe înălţimile Masivului Rarău.

Singura etapă de drift montan din România are loc pe sectorul superior al DJ 175 Pojorâta-Rarău (Suceava).

Vineri, 15 iulie, între orele 17-18, va avea loc prezentarea piloţilor participanţi (din România, Bulgaria și Ungaria) pe esplanada Casei de Cultură din Câmpulung Moldovenesc.

Sâmbătă, de la ora 9:00, pe sectorul superior al DJ 175B Pojorâta-Rarău, vor debuta antrenamentele libere, iar la ora 18:00 se vor desfășura calificările.

Duminică, de la ora 09:00, vor avea loc, din nou, antrenamente libere, în timp ce battle-urile vor debuta începând cu ora 16:00.

Afişarea rezultatelor finale şi premierea vor avea loc de la ora 19:30. (ZCH NEWS)

Articolul precedentGALERIE FOTO Sportul nemţean, în expoziţie la Muzeul de Istorie
Articolul următorACTUALIZARE Proteste în penitenciare: Sute de deţinuţi în greva foamei
ZCH News
Stiri din Neamt, Bacau, Suceava, Iasi, Botosani, Vaslui. Primul ziar regional din regiunea Nord Est.