Este neclar dacă firmele nemțene, care doresc să profite de facilitățile acordate în cazul aplicării de la 1 octombrie 2017 a plății defalcate a TVA, o vor putea face. Procedura de deschidere a contului de TVA în trezorerie se face automat, potrivit normativului publicat în „Monitorul Oficial” în ultima zi a lunii august. Dar, în prealabil, ar trebui înființat „registrul persoanelor care aplică plata defalcată a TVA”. Potrivit ordonanței, la art. 22 se spune că „persoanele impozabile (…) care optează pentru plata defalcată a TVA în perioada 1 octombrie – 31 decembrie 2017 notifică organul fiscal competent și aplică mecanismul începând cu ziua următoare celei în care sunt publicate în Registrul persoanelor care aplică plata defalcată a TVA”.
Pe de altă parte, oficiali ai Administrației Finanțelor Publice (AFP) Neamț spun că sunt așteptate normele de aplicare. „Conturile se deschid automat în Trezorerie, pe baza listei agenților economici înregistrați în scop de TVA. Deocamdată, potrivit OG 23/2017, procedurile de aplicare vor fi aprobate în 30 de zile de la intrarea în vigoare a acestui act normativ, la propunerea președintelui ANAF”, precizează Cristina Ionescu, purtătorul de cuvânt al AFP Neamț.
Beneficiile intrării începând de luna viitoare în sistemul split TVA țin de anularea penalităților de întârziere aferente obligațiilor fiscale principale reprezentând TVA, restante la 30 septembrie 2017 (în anumite condiții) și de reducerea cu 5% a impozitului pe profit sau pe veniturile microîntreprinderilor aferente trimestrului IV al anului fiscal 2017. Pe lângă facilitățile fiscale de care pot beneficia, contribuabilii nemțeni care aleg să intre în acest sistem mai repede evită, astfel, anticipata aglomerație de la ghișee. Unde fiecare dintre cei vizați de OG 23/2017 va trebui să se prezinte dacă, între timp, nu vor fi instituite instrumente de operare on-line pentru aceste tranzacții financiare. În plus, deschiderea unui cont la trezorerie este scutit de comisioane, spre deosebire de cel bancar. Iar, din câte spune textul elaborat de guvern, nu toate băncile vor putea opera conturi de TVA.
Un rezumat al OG 23/2017 AICI și exemple ale modului cum se va derula procedura AICI. (C.I.)