O întâmplare, scoasă parcă din filme de epocă a avut loc astăzi, 5 martie, într-o sală de jocuri din centrul orașului Târgu-Neamț.
Sub privirile intrigate ale celor prezenți în sală, un tânăr a intrat purtând o sabie în mână. Cum în zonă nu se filma niciun film omul de la pază a chemat imediat poliția. Tânărul a fost condus la sediul poliției din Târgu-Neamț unde este audiat , după cum ne-a informat subinspector Ramona Ciofu, purtătorul de cuvânt al IPJ Neamț:
“La data de 5 martie a.c., în jurul orei 15:30, polițiștii din cadrul Poliției orașului Târgu-Neamț au fost fost sesizați cu privire la faptul că în incinta unui cazinou, din Târgu-Neamț, se află o persoană ce are asupra sa o sabie.
Persoana în cauză, un bărbat de 31 de ani, din Târgu-Neamț, a fost imobilizată de polițiști și condusă la sediul Poliției orașului Târgu-Neamț pentru audiere.
În cauză a fost întocmit dosar penal, cercetările fiind continuate sub aspectul săvârșirii infracțiunii de portul sau folosirea fără drept de obiecte periculoase”, ne-a declarat Ramona Ciofu, IPJ Neamț
Potrivit martorilor, sabia a fost luată în custodia poliției de la gardianul care asigura paza incintei.
Potrivit Codului Penal, pentru fapta sa, tânărul riscă o pedeapsă privativă de libertate de la 6 luni la 2 ani, dar în cazul în care se află la prima abatere ar putea scăpa doar cu o amendă contravențională.
Angela Croitoru
Tanarul a fost la baie si a facut pe langa,i-a spus fetei sa aduca mopul ca sa curte si ea a chemat RPG-ul si de aici a urmat ce-a urmat. Spuneti adevarul nu doar ce va convine…
Domnul Igor, dumneavoastră ar trebui sa va informați mai bine in privința situației, nu din auzite, părere mea. Nu a fost asa
Abia după ce tânărul respectiv s-a prezentat cu sabia am sesizat paza și politia, nu vi se pare normal ? Cum sa chem RPG- ul ca mi-a cerut un mop ? Informați-vă va rog înainte de a vă da cu părerea !
De ce nu postati comentariile,ca sa vada lumea adevarul?