Decizie controversată a ICCJ care vizează persoanele prinse la volan sub influența substațelor psihoactive

Decizie controversată a ICCJ care vizează persoanele prinse la volan sub influența substațelor psihoactiveO decizie controversată a Înaltei Curți de Casație și Justiție (ICCJ) are un impact major asupra legislației rutiere din România: simpla prezență a substanțelor psihoactive în probele biologice nu este suficientă pentru a constitui infracțiune. Conform hotărârii, șoferii vor putea fi incriminați doar dacă se dovedește că nivelul substanțelor psihoactive din sânge afectează capacitatea de a conduce, această determinare urmând a fi făcută în urma unei expertize.

„În cazul infracţiunii de conducere a unui vehicul sub influenţa substanţelor psihoactive, prevăzută de art. 336 alin. (2) din Codul penal, pentru realizarea condiţiei esenţiale ataşată elementului material al laturii obiective, aceea ca inculpatul să se fi aflat sub influenţa unor substanţe psihoactive, este necesar să se constate atât prezenţa în probele biologice a substanţei psihoactive, cât şi aptitudinea acesteia de a putea determina afectarea capacităţii de a conduce a autorului faptei”, se arată în decizia luată de Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept de la Înalta Curte.

Motivarea acestei decizii, care încă nu a fost publicată, ar trebui să explice care va fi procedura pentru a determina dacă a fost afectată „capacitatea de a conduce” a persoanei în cauză.

Controverse în urma deciziei ICCJ

Expertul în toxicologie, medicul Radu Țincu, a explicat că determinarea influenței reale a drogurilor asupra capacitații de a conduce este o provocare. „Ideea evaluării capacităţii de a conduce este foarte dificilă, nu avem un aparat care să ne spună dacă o persoană avea reacţiile corespunzătoare, timpii de reacţie, timpii de decizie, să poată frâna mai repede cu 2 milisecunde şi atunci toată această evaluare neurocognitivă este una care are foarte multe elemente subiective… Chiar şi ideea pragurilor poate fi periculoasă pentru că ştim foarte clar din practica medicală, două persoane cu aceeaşi concentraţie vor avea un răspuns clinic diferit. Şi ştim asta la alcool. În cazul pragurilor, situaţia devine mai complicată în momentul în care o persoană are mai multe substanţe simultan. Pragurile nu pot fi adunate pentru că nu există o relaţie matematică de sumare a acestora şi atunci va fi aproape imposibil să pui în practică o asemenea decizie”, a precizat acesta pentru redacția Observator.

Rămâne de văzut cum va fi pusă în aplicare această decizie a ICCJ.

Denisa POPA

Autor:

Vlad Bălănescuhttp://www.zch.ro
Vlad Bălănescu este administratorul și redactorul șef al site-ului zch.ro. Este doctor în economie și se ocupă în principal de redactarea de materiale din acest domeniu dar și de analize de natură politică, educațională sau administrativă. De mai mult de șase ani scrie pentru site-urile www.mesagerulneamt.ro și www.zch.ro și săptămânalul Mesagerul de Neamț.

Ultima ora

Expoziție stradală „Prințul Constantin Bâzu Cantacuzino – Asul aviației românești”

Complexul Muzeal Național Neamț anunță organizarea expoziției stradale dedicată...

CCR: Legea pensiilor magistraților, declarată constituțională. Motivarea nu a fost publicată

Curtea Constituțională a României (CCR) a decis, în ședința...

Iași. Șase persoane implicate într-o coliziune cu trei autoturisme. O victimă a rămas încarcerată

Șase persoane au fost implicate într-un accident produs miercuri,...

Reținuți pentru violență în familie

Trei nemțeni au ajuns după gratii pe 17 februarie,...