Un grup impresionant de poliţişti (50 la număr) a efectuat, vineri, 27 mai, 11 percheziţii în comuna Gioseni, în cadrul unei acțiuni de prevenire și combatere a pescuitului ilegal și comerțului ilicit cu produse piscicole, potrivit unui comunicat de presă al Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Bacău.
„Polițiștii au constatat, în flagrant delict, 10 infracțiuni de deținere de plase monofilament și unelte de pescuit neautorizate. În urma efectuării celor 11 percheziții domiciliare, au fost identificate și ridicate în vederea confiscării 68 de plase monofilament în lungime totală de 7.560 metri și alte obiecte folosite în vederea pescuitului ilegal, în valoare totală de 38.128 de lei”, se precizează în comunicatul IPJ Bacău.
La sediul unităților de poliție au fost conduse, în vederea cercetărilor, 10 persoane, bănuite de săvârșirea de infracțiuni din domeniul pescuitului şi acvaculturii.
La acțiune, au participat polițiști de ordine publică din cadrul Serviciului Ordine Publică al IPJ Bacău și ai Poliției Municipiului Bacău, ai Secțiilor Rurale de Poliție Buhoci, Traian și Răcăciuni, polițiști de investigații criminale și criminaliști, sprijiniți de luptători din cadrul Serviciului pentru Acțiuni Speciale. (ZCH NEWS)