cotnari-rally-iasi-2016În doar câteva ore, va începe Cotnari Rally Iaşi 2016, anunţă organizatorii pe portalul competiţiei.

Raliul, la care sunt înscrise 61 de echipaje (51 în Campionatul Naţional şi 10 în Rally 2), are loc în perioada 8-10 septembrie.

Organizarea aparţine Asociaţiei Sportive XS Motorsport, în colaborare cu Primăria Iaşi şi Compania Cotnari.

Joi, 8 septembrie, este sesiunea de shake-down de la Bârnova, urmată de Superspeciala Cotnari Rally Show, care va începe la ora 20:10. După Superspecială va urma concertul Deliei, pe scena din faţa Casei de Cultură a Studenţilor.

Vineri, 9 septembrie, vor avea loc 4 probe speciale, cu câte două treceri la Cioca Boca şi Mădârjac. Sâmbătă, 10 septembrie, în zona Bucium, se vor desfăşura probele Păun şi Dobrovăţ, care vor fi traversate de câte două ori.

Sosirea şi festivitatea de premiere vor avea loc pe pietonalul Ştefan cel Mare şi Sfânt, în faţa Primăriei Iaşi. (ZCH NEWS)

Articolul precedentTuristă cu oasele ”forfecate” pe Ceahlău
Articolul următorItalian cu BMW furat prins în drum spre Republica Moldova
ZCH News
Stiri din Neamt, Bacau, Suceava, Iasi, Botosani, Vaslui. Primul ziar regional din regiunea Nord Est.