Poliţişti locali din Piatra Neamţ au demarat o acţiune de control privind modul de depozitare a deşeurilor menajere în oraş, în special resturile de mobilier sau cele provenite din construcţii. În ultimele două zile ei au depistat trei astfel de mici depozite în zone care nu au această destinaţie şi încearcă identificarea făptaşilor. Aceştia riscă să primească amenzi de până la 1.000 de lei potrivit unei hotârări a consiliului local.
“Este interzisă aruncarea sau depozitarea pe străzi, parcuri, terenuri virane, malurile râurilor, în alte locuri publice a gunoaielor menajere sau a altor reziduuri și gunoaie de orice fel precum resturi de materiale, alimente, hârtii, obiecte uzate, gunoie de grajd (HCL 7/2010). Astfel de fapte se pedepsesc cu sancțiuni contravenționale ce pot ajunge până la 1.000 de lei, iar cetățenii care constată astfel de încălcări ale legii pot anunța Dispeceratul Poliției Locale Piatra Neamț, tel. 0233.231.300“, precizează un comunicat al instituţiei.
Pentru depozitarea resturilor de mobilier şi a celor provenite din construcţii există două depozite: în cartierul Dărmănești (zona Cimitirului Pietricica), strada Valea Albă şi în Mărăței (zona Stației de Salvare), pe strada Mărăței.
Angela Croitoru