Neamț. Medalie de aur și două mențiuni la Olimpiada Națională de Matematică

Ioana Steliana Pascale, elevă în clasa a VI-a la Colegiul Național Petru Rareș din Piatra Neamț a reușit o performanță deosebită. Ea a obținut medalia de aur și Mențiunea Ministerului Educației și Cercetării la Olimpiada Națională de Matematică, desfășurată la Buzău în perioada 6-10 aprilie 2025. Această distincție reprezintă un rezultat al efortului susținut atât al elevei, cât și al profesorilor săi.

„În primul rând, Ioana este un copil foarte pasionat de matematică și, în spatele acestei pasiuni, se ascunde foarte multă muncă, dăruire și perseverență. Nu se dă bătută până nu reușește să rezolve o problemă, oricât de grea ar fi ea! Așa se obține performanța!”, a declarat pentru Mesagerul de Neamț profesorul de matematică Adrian Sandovici.

„Când am aflat că m-am calificat la națională am lucrat încontinuu, câte 8-10 ore pe zi, numai la matematică, cele două săptămâni. Asta pe lângă pregătirea normală, zilnică, la clasă. Matematica este o pasiune mai veche a mea. Anul acesta subiectele mi s-au părut mult mai ușoare față de cele de anul trecut, care au fost foarte grele.

Până în clasa a IX-a am de gând să mă pregătesc în continuare și să particip la olimpiada de matematică, pentru că, din liceu, mă voi axa mai mult pe biologie. Îmi doresc să merg la o facultate de medicină. Mulțumesc tuturor profesorilor care mi-au fost alături și datorită cărora am obținut acest rezultat!”, a spus Ioana Steliana Pascale pentru aceeași sursă.

Este de menționat și faptul că Ioana a obținut, anterior, o medalie de bronz la aceeași competiție, demonstrând o progresie constantă.

Un alt rezultat foarte bun a fost obținut și de Eduard-Andrei Andrițoi, elev în clasa a V-a la Școala Gimnazială nr. 3 Piatra-Neamț, pregătit de profesoara Ana Mihaela Paica. El a câștigat Mențiune de onoare în cadrul Olimpiadei Naționale de Matematică.

A.C.

Autor:

Vlad Bălănescuhttp://www.zch.ro
Vlad Bălănescu este administratorul și redactorul șef al site-ului zch.ro. Este doctor în economie și se ocupă în principal de redactarea de materiale din acest domeniu dar și de analize de natură politică, educațională sau administrativă. De mai mult de șase ani scrie pentru site-urile www.mesagerulneamt.ro și www.zch.ro și săptămânalul Mesagerul de Neamț.

Ultima ora

Suceava. Accident în localitatea Șcheia – un TIR a ajuns de-a latul drumului

Un accident de circulație soldat cu rănirea unei persoane...

Botoșani. Percheziții într-un dosar cu acuze de uz de armă fără drept și braconaj

Două percheziții domiciliare au avut loc în localitatea Cătămărești...

Temperaturi estivale în Regiunea Nord-Est

Administrația Națională de Meteorologie a actualizat prognoza și a...

Nodul rutier Bacău Nord se deschide pe 5 septembrie

Întreaga centură ocolitoare a municipiului Bacău va fi deschisă...