FOTO. Un șofer băut a rămas încarcerat după ce a lovit un parapet

Un bărbat în vârstă de 39 de ani a rămas încarcerat după ce mașina pe care o conducea a lovit un parapet și a părăsit partea carosabilă. Accidentul s-a produs luni, 14 aprilie, în jurul orei 18:00, pe DN 17B, în localitatea Poiana Teiului.

La fața locului au ajuns două echipaje din cadrul Gărzii nr. 2 de Intervenție Poiana Teiului, cu o autospecială de stingere dotată cu modul de descarcerare și o ambulanță SMURD, precum și un echipaj de poliție. Accidentul s-a produs deoarece șoferul nu ar fi adaptat viteza la condițiile de drum.

Pompierii au acționat cu ajutorul echipamentelor speciale pentru a elibera victima, care a fost apoi preluată de paramedici și transportată la spital.

Potrivit informațiilor transmise de IPJ Neamț: „Bărbatul a fost testat alcoolscopic, rezultatul indicând o concentrație de 1,23 mg/l alcool pur în aerul expirat. În cauză, polițiștii continuă cercetările pentru stabilirea situației de fapt”.

Conform unui comunicat transmis de ISU Neamț, înainte de sosirea echipajelor de intervenție, sergentul major Sărigeanu Andrei, din cadrul Detașamentului Târgu-Neamț – Gada II de Intervenție Poiana Teiului, aflat întâmplător în trafic, a intervenit pentru a preveni un posibil incendiu. Acesta a deconectat bornele bateriei autoturismului și a rămas în permanență alături de victimă până la sosirea salvatorilor.

Denisa POPA

Foto: ISU Neamț

Autor:

Vlad Bălănescuhttp://www.zch.ro
Vlad Bălănescu este administratorul și redactorul șef al site-ului zch.ro. Este doctor în economie și se ocupă în principal de redactarea de materiale din acest domeniu dar și de analize de natură politică, educațională sau administrativă. De mai mult de șase ani scrie pentru site-urile www.mesagerulneamt.ro și www.zch.ro și săptămânalul Mesagerul de Neamț.

Ultima ora

Modificări temporare în circulația autobuzelor STPN, în contextul Turului Ciclist al României

Societatea Transport Public Neamț informează că, în perioada 9–11...

Pompierii nemțeni își deschid porțile de Ziua Pompierilor

Ziua Pompierilor din România va fi sărbătorită și în...

Plățile cash, limitate la 10.000 de euro în UE, din iulie 2027. Ce trebuie să știe românii

Uniunea Europeană va introduce, de la 10 iulie 2027,...

Suceava. Incendiu puternic la o gospodărie din Vicovu de Jos

Un incendiu izbucnit marți seară, 8 septembrie, în localitatea...