Polițiști de frontieră din cadrul Sectorului Poliției de Frontieră Huși au depistat în zona de responsabilitate un cetățean din Republica Moldova, care a încercat să intre ilegal în România.
În data de 23 februarie a.c., în jurul orei 17:30 polițiștii de frontieră din cadrul Sectorului Poliției de Frontieră Huși au depistat, pe direcția localității de frontieră Pogănești, o persoană de sex masculin, care nu își justifica prezența în zonă.
Poliţiştii au procedat la interceptarea și legitimarea bărbatului. Pentru continuarea cercetărilor persoana a fost condusă la sediul Sectorului Poliției de Frontieră Huși.
În urma verificărilor specifice efectuate, cu sprijinul autorităților din Republica Moldova, și din declarațiile bărbatului lucrătorii noștri au stabilit că bărbatul este cetățeanul din Republica Moldova Alexei S., din în vârstă de 30 de ani, care a trecut înot râul Prut, cu intenția de a căuta un loc de muncă în România.
Polițiștii de frontieră au întrerupt călătoria persoanei în cauză, căreia i-au întocmit lucrare penală sub aspectul săvârșirii infracțiunii de trecere frauduloasă a frontierei de stat și au predat-o autorităților de frontieră ale statului vecin pentru continuarea cercetărilor.