NEAMŢ: Bărbat omorât de acoperişul casei

pompieri noaptea 02Un bărbat de 69 de ani din Târgu Neamţ şi-a pierdut viaţa într-un mod tragic, în dimineaţa de 25 februarie. Un vecin de-al său a anunţat pompierii la ora 4:28 că arde o locuinţă de pe strada Vultur şi există posibilitatea ca proprietarul să fie înăuntru. Două autospeciale, cu un ofiţer şi 7 subofiţeri s-au dus la intervenţie.

„Era ceaţă şi probabil că vecinul care ne-a anunţat a sesizat incendiul destul de târziu, când toată casa era în flăcări”, ne-a declarat colonelul Dumitru Gavrilescu, comandantul Detaşamentului de pompieri Târgu Neamţ. „Era o casă compusă de fapt dintr-o singură cameră şi un fel de magazie, construite parţial din lemn şi parţial din cărămidă şi acoperite cu carton asfaltat. Focul era foarte puternic, nu te puteai apropia mai mult de 6-7 metri şi, la început, am sperat că bărbatul nu este în casă. Acoperişul magaziei căzuse şi, după ce am lichidat incendiul, am găsit bărbatul lângă uşa anexei. Probabil că a încercat să iasă şi a fost surprins de acoperişul care s-a prăbuşit peste el”.

Militarii au stabilit că incendiul a fost provocat de proprietar, care este posibil să fi adormit cu ţigara aprinsă în mână. Incendiul în care bărbatul şi-a pierdut viaţa, i-a determinat pe pompieri să reia sfaturile preventive pentru fumători: „Nu fumaţi nicodată în pat, când sunteţi obosiţi sau aţi consumat băuturi alcoolice! Scrumul şi resturile de ţigări se depun în scrumiere. Nu aruncaţi resturile de ţigări în coşul de gunoi!”.

Tot în noaptea de 24 spre 25 februarie, pompierii din Târgu Neamţ au fost chemaţi la o gospodărie din satul Ungheni, comuna Răuceşti.

„La locul indicat s-au deplasat 11 de subofiţeri, cu două autospeciale de lucru cu apă şi spumă”, a precizat sublocotenentul Andrei Grancea, purtătorul de cuvânt al ISU Neamţ. „La sosirea militarilor, incendiul se manifesta la fânul din grădina gospodăriei. Pompierii au acţionat pentru a opri extinderea incendiului la fânul care nu fusese afectat şi au acţionat timp de trei ore pentru stingerea incendiului. Au ars 15 tone de fân, iar alte 20 de tone au fost protejate de pompieri. Cauza probabilă a incendiului: acţiunea intenţionată”. (C. MIRCEA)

Autor:

Vlad Bălănescuhttp://www.zch.ro
Vlad Bălănescu este administratorul și redactorul șef al site-ului zch.ro. Este doctor în economie și se ocupă în principal de redactarea de materiale din acest domeniu dar și de analize de natură politică, educațională sau administrativă. De mai mult de șase ani scrie pentru site-urile www.mesagerulneamt.ro și www.zch.ro și săptămânalul Mesagerul de Neamț.

Ultima ora

Poate te interesează...

Mai mult

    Botoșani. O autoutilitară a fost incendiată intenționat și a ars în totalitate

    O autoutilitară a ars în totalitate după ce focul a fost pus intenționat....

    Iași Video-Foto. Românii caută ajutorul divin! Numărul pelerinilor ce au atins racla Cuvioasei Parascheva a depășit pragul de 100.000

    Amploarea pelerinajului de la Catedrala Mitropolitană Iași, unde sunt expuse raclele Cuvioasei Parascheva...

    „Regina Maria a României. Din viață în eternitate” – lansare de carte la Muzeul de Artă Piatra-Neamț

    Complexul Muzeal Național Neamț propune publicului lansarea cărții „Regina Maria a României. Din...

    Toamna își intră în drepturi – meteorologii anunță ploi, precipitații mixte la munte și vânt

    După prima decadă a lunii octombrie când ne-am bucurat de valori termice mult...

    Botoșani. Parte din lemnele pentru încălzirea unei școli s-au făcut scrum – cauza incendiului nu a fost stabilită

    Aproximativ 20 de metri cubi de lemn pentru încălzirea școlii din localitatea Cristești,...

    Incendiu în comuna Tazlău – o locuință și două anexe s-au făcut scrum de la un scurtcircuit

    O familie din localitatea Tazlău a rămas fără agoniseala de-o viață în urma...

    Accident rutier în municipiul Huși – un copil a fost rănit

    Un accident de circulație soldat cu rănirea unui minor în vârstă de 8...

    Expoziție personală de pictură Florin Mareș, la Muzeul de Artă din Roman

    O expoziție personală a artistului vizual Florin Mareș se deschide sâmbătă, 10 octombrie...