Nu este o surpriză atunci când angajații instituțiilor publice dau în judecată angajatorul pentru a obține drepturi salariale. Mai rar se întâmplă ca acțiunea să fie făcută după ce angajatul a ieșit la pensie. Un asemenea caz s-a întâmplat la Vânători-Neamț unde Vasile Săvoiu, fostul şef al Poliţiei Locale din comunp şi-a dat fostul angajator în judecată, aparent pentru decizia primarului comunei de a se înceta raportul de serviciu a acestuia la data îndeplinirii vârstei standard şi a stagiului de cotizare. Decizia de încetare a raportului de serviciu a fost semnată de primarul Maria Petrariu pe data de 23 decembrie 2019. În acea zi şi an, Vasile Săvoiu a împlinit şi vârsta de pensionare, respectiv 65 de ani. Probabil afectat de faptul că a primit decizia de încetare a activităţii sale în fruntea poliţiei locale chiar de ziua sa, a decis să-şi caute dreptatea în instanţă.
În primă instanță Tribunalul Neamț a dat câştig de cauză comunei Vânători așa că ostilitățile în acest dosar se vor finaliza printr-o decizie a Curții de Apel Bacău.
C.T. STURZU