Ziua Poliției Române sărbătorită la Piatra-Neamț

Inspectoratul de Poliție Județean Neamț a marcat, printr-o serie de activități, 203 ani de atestare documentară a Poliției Române. Evenimentul, organizat pe platoul Curții Domnești din municipiul Piatra-Neamț, a adunat numeroși polițiști din diferite structuri și un public format în mare parte din elevi și copii de toate vârstele, alături de părinți și cadre didactice.Ziua Poliției Române sărbătorită la Piatra-Neamț

Cei mai entuziasmați au fost, fără îndoială, copiii care au avut ocazia să interacționeze direct cu polițiștii și să descopere, într-un mod educativ, detalii despre tehnica acestora.

Exercițiile câinilor polițiști au captat atenția tuturor celor prezenți, fiind uimiți de modul în care aceștia reușesc să colaboreze cu partenerii lor umani și să răspundă la comenzi.

Pe lângă demonstrații, copiii au participat la diverse activități interactive pregătite de polițiști.

„Avem colegii de la pregătire profesională care ne învață cât de important este sportul în viața noastră. Avem colegii de la rutieră care le vorbesc copiilor despre regulile de circulație. I-am avut pe Eva și pe Fane care ne-au făcut o demonstrație de cum se prinde un hoț. Colegii de la criminalistică, am învățat de la ei că este extrem de importantă matematica în viața noastră. Că poți să calculezi o viteză a unui vehicul măsurând urma de frânare. Iar cu colegii mei de la Prevenire și de la Birolul de Siguranță Școlară au pregătit un puzzle”, a declarat inspector de poliţie Ramona Ciofu, purtător de cuvânt al IPJ Neamț.

Denisa POPA

Foto-video: Bogdan CĂLIAN

Autor:

Ultima ora

Iași. Foto. Incendiu provocat de copii în apropierea casei!

Pompierii militari ieșeni au fost solicitați să intervină pentru...

Botoșani. Foto. Tânăr accidentat grav după o coliziune la Vlădeni

Duminică, 3 octombrie 2026, un apel la 112 anunța...

Botoșani. Foto. A pierdut 40 tone de furaje din cauza unui foc de miriște. Pompierii și voluntarii au luptat patru ore cu focul!

Un incendiu s-a produs, vineri, 2 octombrie 2026, după-amiază, într-o gospodărie din localitatea Crasnaleuca, din județul Botoșani. Un depozit de furaje, situat într-o fermă, a fost cuprins de flăcări, după ce în apropiere cineva a dat foc la resturile vegetale de pe o miriște. 

Atenție, șoferi! Elicoptere vor survola principalele drumuri din județ

Șoferii din județul Neamț trebuie să fie atenți în...

Bodești Incendiul provocat de la Oșlobeni – raportul polițiștilor

Actualizare: Femeia acuzată că incendiat o anexă din gospodăria...

FOTO&VIDEO Botoșani. Echipamente noi pentru polițiștii criminaliști

Polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Botoșani...

Suceava. Incendiu puternic la o casă din Hancea

Un incendiu puternic a izbucnit în noaptea de 2...