vama sculeni 02Polițiști de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Sculeni împreună cu lucrători vamali au descoperit ascunse și nedeclarate, în bagajele personale ale unor participanți la trafic și în roata de rezervă a unui microbuz, peste 14.000 de țigarete, pe care trei bărbați intenționau să le introducă ilegal în România, se menţionează într-un comunicat de presă al ITPF Iaşi.

* În data de 27 iulie a.c., în jurul orei 13.50, s-a prezentat în Punctul de Trecere a Frontierei Sculeni, pentru efectuarea formalităților necesare trecerii frontierei, pe sensul de intrare în țară, conducând un microbuz marca Ford, cetățeanul Ivan L., în vârstă de 40 ani, din Republica Moldova.

* Câteva ore mai târziu, tot în P.T.F. Sculeni, s-a prezentat la controlul de frontieră, pentru a intra în țară, cetățeanul francez I. G., în vârstă de 47 ani, conducând un autoturism marca Nissan, înmatriculat în Franța.

* În același punct de trecere a frontierei, s-a prezentat la controlul specific, pentru a intra în țară, în calitate de pasager într-un autocar ce efectua curse regulate pe relația Chișinău-Brașov, cetățeanul român Adrian M., în vârstă de 24 ani.

În baza profilului de risc, echipa comună de control formată din polițiști de frontieră și inspectori vamali a efectuat controale amănunțite asupra celor trei mijloace de transport, ocazie cu care au descoperit 14.120 țigarete, diferite mărci, de proveniență Republica Moldova, ascunse în roata de rezervă a microbuzului, și în bagajele lui Ion G. și ale lui Adrian M.

Conform prevederilor legale, a fost luată măsura sancționării contravenționale a celor trei bărbați cu amenzi în valoare totală de 11.500 lei și a ridicării în vederea confiscării a țigaretelor în valoare totală de 4.133 lei. (ZCH NEWS)

Articolul precedentFESTIVALUL INTERNAŢIONAL DE FOLCLOR CEAHLĂUL 2015: Ansamblul Folcloric MUGURELUL (Cernavodă – Constanţa)
Articolul următorFESTIVALUL INTERNAŢIONAL DE FOLCLOR CEAHLĂUL 2015: ANSAMBLUL DE CÂNTECE ŞI DANSURI BURNASUL (TELEORMAN)
ZCH News
Stiri din Neamt, Bacau, Suceava, Iasi, Botosani, Vaslui. Primul ziar regional din regiunea Nord Est.